Filehost.ro - gazduire fisiere
ANIME & US
Bun venit in lumea in care stii ca vrei sa fii! 		Nou pe simpatie:
Alexandra21 din Calarasi
Femeie
24 ani
Calarasi
cauta Barbat
24 - 53 ani
ANIME & USReguliInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
ANIME & US / **...:::Life Story:::...** RPG /

~Life story~

 Pagini:  1 2 3 4 Moderat de ღ Yusti <3, Senpai?!^^
#76
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
Dupa Anul Nou....Kay pleca....dar daca pleca si Raidon? Daca asta era motivul pentru care era atat de tacut si statea mereu langa mine? Avea sa ma lase singura aici?! Dupa cate ni s-au intamplat impreuna? Dupa apusul acela la gradina botanica unde mi-a spus ca nu poate sa traiasca fara mine, dupa ziua mirifica din sambata balului cand am mers cu motocicleta la peste 200 km/h si apoi am stat amandoi in ploaie. Dupa ce mi-a dezvaluit toate secretele lui! Dupa bal cand am iesit regina si rege (acum nu imi venea atat de greu sa ma gandesc la asta-fusese chiar frumos). Si mult mai important, dupa toate repetitiile la care am cantat impreuna, umar la umar, si dupa toate iesirile impreuna de dinainte ca ochii lui sa se fi facut caprui din verzi. Mi-aduceam aminte de ziua mea, cand m-am plimbat cu el de mana pe la 2 noaptea prin parc. Frumoasa seara....avea chiar de gand sa ma lase cu toate amintirile astea si sa plece? Sa ma lase aici? Dar nu....nu credeam pur si simplu ca avea sa faca asa ceva. Incepeam sa fiu sigura ca avea sa ma ia cu el, si probabil ca si Kay o va lua pe Kayo. Ma simteam mai bine cu gandul asta....ca aveam sa calatoresc cu el....si nu-mi pasa unde mergeam atata timp cat eram cu el....cand ma gandeam la astea, parca ultimele saptamani de omniprezenta a lui Raidon nu mai pareau atat de obositoare. Ii eram recunoscatoare ca statuse cu mine.
Inchei discutia prompt cu Kayo si ne intoarcem impreuna la patinoar. Seara cand ma intorc cu Raidon acasa il astept sa parcheze si apoi ma aplec spre el si il sarut incet pe buzele reci.
R: -Pentru ce-a fost asta? (si zambeste)
Ma uit la el cu subinteles si apoi ii zic:
F: -Pentru tot! (ii zambesc)

Saptamana urmatoare fu un pic mai suportabila. Poate din cauza ca Raidon vorbea un pic mai des cu mine si vorbeam mai des cu Kayo. Poate si din cauza ca hotarasem sa imi transform ultimele momente cu Raidon unele din cele mai bune. Dar credeam si ca vorbisera intre ei in seara aceea la patinoar cand eu si Kayo am avut prima discutie bazata pe mai mult de 4 propozitii din ultimele saptamani. Oricum, in duminica urmatoare, pe 21, incepusem sa am emotii despre programul meu individual de la spectacolul de sambata. Era un program destul de complicat la care lucrasem mult impreuna cu Raidon. A vrut si el sa patineze, dar nu l-am lasat. A fost singurul loc unde am putut sa pun piciorul in prag fiindca eram mai buna decat el.
Oricum intrasem deja in vacanta asa ca devenea si mai ciudat sa merg zilnic la antrenamente. Incepusem sa ma satur. Luni de dimineata l-am lasat pe Raidon la mine in camera si m-am strecurat in baie ca sa pot sa o sun pe Kayo. Am rugat-o sa vina rapid acasa la mine fiindca vreau sa cantam toata ziua. Aproape am implorat-o! Nu vroiam sa fac antrenamente azi. O zi la pian era perfecta. Poate chiar si chitara. Kayo a fost de acord sa vina. Venea si Kay, deci eu si Kayo puteam vorbi linistite in sala de muzica in timp ce el probabil ar fi vorbit despre Suki si Tenshu. Ei deja erau un subiect interzis si nu intelegeam de ce. Din cauza lui Tenshu??
Am tras de timp pana a venit Kayo. Din nu stiu de ce, dar parca si asta era planuit. Cum era de acord si Kay sa vina, parea ciudat. Cat timp asteptam sa vina prietena mea cea mai buna, l-am luat de mana pe Raidon si ne-am dus in sala de muzica. Era o melodie pe noul meu CD pe care vroiam sa i-o cant acum pe loc. Se potrivea perfect cu situatia de fata. Fiind prea multe instrumente pe fundal a trebuit sa pun la combina negativul de la melodie. I-am zis lui Raidon doar sa stea jos si sa asculte. Si poate la sfarsit sa-mi zica ce o crede el. A inceput melodia in ritmurile ei obisnuite. O cantam aproape in fiecare zi inainte sa fie Raidon langa mine 24 din 24 asa ca inca ii stiam versurile perfect, la fel si ritmurile. http://www.trilulilu.ro/SoraFureya/9684da26e538d9 Cand am terminat de cantat l-am privit in ochi mult timp. Poate avea si el de gand sa-mi zica ce se intampla. Prea mult timp a trecut si el tot nu a zis nimic. Exact cand eu am deschis gura ca sa il intreb ce parere avea a sunat soneria: Kayo....
Fara alte cuvinte, l-am lasat pe Raidon in sala de muzica si am luat-o la fuga sa-i deschid.

~Life story~ - Dupa Anul Nou....Kay pleca....dar daca pleca si - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 53.8KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#77
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
Va dati seama ca dupa doua saptamani ma obisnuisem cu familia lui Tenshu, desi inca ii mai consideram ciudati. De cum am ajuns in dimineata aceea (fara soare), toti au crezut ca nu ma simteam bine din nou si ca am venit sa ma vindec, dar singura mea scapare (ziceau ei) era sa beau mai mult sange de om; asta sigur m-ar fi facut sa ma simt mai bine... Eu doar oftam si-mi vedeam de treaba mea. Am plecat la vanatoare imediat ce am ajuns, numai ca sa scap de gura lor. Tenshu avea doua surori: Amaya si Atsuki, si un frate, care era mai mult un dusman pentru Tenshu. Amaya era la fel ca restul familiei (mai precis la fel ca "mama", pentru ca insista ca sangele de om este oishii (delicios) si il scotea din sarite pe bietul Tenshu, dar si pe mine), insa Atsuki era la polul opus. Era o fire calma si sociabila, cea mai buna prietena a mea de acolo, singura care nu ma batea la cap de fiecare data cand ma vedea sa beau cat mai mult, "ca ma fac bine" etc. Era cam de aceeasi "varsta" cu mine, adica 18 ani. Ramasese la acea varsta inca din anul 1886 (erau o familie foarte veche, dar rezistau si nu se lua nimeni de ei). Avea parul tuns scurt, cam tepos, dar foarte kawaii (dragut), o statura medie, se imbraca la fel ca orice adolescent de 18 ani si ii placea la nebunie sa zambeasca. Era cea mai vesela persoana (vampir) pe care am intalnit-o. Pentru ea si pentru Tenshu mai rezistam, altfel as fi cedat nervos sau emotional de mult. Tenshu a fost mai aproape de mine ca oricand, seara ma imbratisa si ma saruta cum n-o facuse niciodata si chiar incepuse sa zambeasca si el. Ma gandeam ca poate se molipsise da la Atsuki. Uneori mai schitam si eu cate un zambet, doar ca sa nu-i ingrijorez prea mult.
Din cand in cand, mai aveam probleme cu fratele lui Tenshu, Hirose, pentru ca el nu se putea controla cand venea vorba de sange, la fel ca Tenshu, Atsuki si "tatal" lor (caci si el era un vampir cu ochii rosii, insa la fel ca si Atsuki, se putea controla fara probleme). Eu, cand vedeam sange, ma dezgustam complet, chiar daca in gura imi venea... o pofta nebuna. Ma intorceam si imi tineam respiratia. Tenshu s-a mai luat la harta cu Hirose de vreo cateva ori, insa niciunul nu putea pati nimic, oricat de grave erau ranile. Se vindecau singure. Asa ca, dupa cum ati inteles, eram patru contra trei: eu, Tenshu, Atsuki si tatal lor contra lui Hirose, Amaya si mama lor. Eu eram oarecum la mijloc, pentru ca mai erau cazuri in care ei trei ma ademeneau cu sange de om, apoi ma obligau sa-l iau. Dar de fiecare data apareau ori Tenshu, ori Atsuki si uneori chiar tatal lor, Saruki. El era un barbat cam de vreo 30 de ani, inalt, bine facut, cu un par castaniu superb, o fata mai alba ca neaua si rece ca un sloi de gheata, dar cu un chip placut si vesel, aproape ca al lui Atsuki. Eram fericita in prezenta lor, ma simteam in siguranta si cu fiecare zi ce trecea, ma puteam controla din ce in ce mai bine; acum aproape ca daca imi aratai o pata de sange uman, nici nu ma mai interesa, dar din pacate, tot trebuia sa-mi tin respiratia, pentru orice eventualitate. Cu timpul aveam, totusi, sa devin la fel ca si Saruki, fara nici cea mai mica problema. Eram foarte fericita acolo, in Alaska, dar mai aveam clipe in care plangeam, amintindu-mi de cele mai bune prietene ale mele, nestiind ce faceau, und erau sau daca erau bine. Imi era dor de zambetele lor, de momentele frumoase petrecute impreuna, de... tot. Imi doream sa fi luat cateva poze cu ele, insa eram mult prea grabita in ziua cand am plecat ca sa-mi mai amintesc si de asta. Ma intrebam daca ele se gandeau la mine... A trebuit sa-mi sterg lacrimile de fiecare data, sa nu observe cineva si sa-mi vad de viata. Acum eram un vampir, unul cu ochii rosii, care se hranea in cea mai mare parte cu sange uman, insa care se antrena sa nu mai faca acest act barbar si sa se gandeasca la altceva. Iubitul meu era, de asemenea, un vampir cu ochii rosii, chiar si cea mai buna prietena de acolo era un vampir. Insa toti erau buni (cu mici exceptii) si eram intr-adevar fericita acolo, desi le duceam dorul prietenelor mele UMANE, din Tokyo. Speram ca Raidon si Kay sa ajunga in curand in Alaska, sa-mi mai aduca vesti despre ele. Pana atunci, mai ramanea sa ma antrenez in continuare, sa vanez doar animale, sa ma feresc de prostiile lui Hirose, Amaya si mama lor, Yureshi, si sa ma bucur de viata mea de vampir, caci aceasta fusese cea mai mare dorinta a mea.



_______________________________________
Click.
 
   
#78
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Ne-am petrecut dupa-amiaza cantand. Era o ocazie buna sa mai stam de vorba si sa ne relaxam, sa uitam de probleme macar pentru cateva secunde cu un pian in fata, ceva portative goale si un creion.
Am compus, am cantat, ne-am simtit bine...si ne-am amintit de Suki... si ce bine ar fi fost daca era si ea acolo, langa noi.
Cand am plecat de la ea, era deja tarziu. Kay ma conducea pe strazile orasului in plina bezna.
    Ky: Mi-ar placea sa ne plimbam mai des...
     K: Mi se pare ca o facem...
    Ky(incepe sa rada amuzat, de parca as fi spus o gluma): Nu genul asta de plimbare....
     K: Ce ai prefera?
    Ky: Lumina lunii in spatele nostru...noi intr-un parc.... putina racoare ca sa am motiv sa te tin in brate...
     K(chicotesc vesela): Si de ce n-o facem chiar acum? Uite, parcul unde m-ai adus prima data....
A oprit masina si m-a ajutat sa cobor. M-a luat de mana si am inceput sa strabatem parcul privind celelalte cupluri nocturne facand asta. Atunci am inteles regretul din privirea lui, regretul pe care eu il credeam pur si simplu rusine....adolescentina.
Regreta ca nu putea fi normal, ca nu ma putea lua de mana fara sa se concentreze sa nu ma stranga prea tare, cu toata puterea lui, ca nu ma putea saruta fara sa-si tin respiratia ca sa nu fie tentat sa ma muste chiar in clipa aceea, ca nu putea sa iasa in soare caci si-ar fi sporit setea, ca nu putea sa se bucure de o viata la care eu voiam sa renunt....
Simteam ca trebuie sa vorbesc cu el, sa fim mai deschisi, sa fim mai aproape unul de altul, chiar daca specia ne facea sa trebuiasca sa ne departam...
    K: Kay...
    Ky: Da...
    K: E ceva ce ai vrea sa-mi spui?
   Imi prinde mana si ma strange incet... chiar ii era greu...
     Ky: E doar ... Nu pot...sa... mai... aman...momentul asta...
    K: Kay, esti bine?
   Vocea ii tremura si parca suferea cu fiecare sunet pe care il scotea. Aproape imi dadusera lacrimile.
    Ky: Kayo, va trebui sa plec... in cam o luna... si eu si Raidon, dar te rog, nu-i spune Fureyei...m-am certat rau pe tema asta cu Raidon, dar eu refuz sa-ti ascund orice. Asa e cel mai bine cred eu...
    Avusese curajul! O facuse! Imi spusese direct...
    K: Kay....eu...
Imi venea sa-i sar de gat, dar stiam ca asta l-ar fi deranjat putin...mai mult...
    Ky: Kayo...pot sa te iau in brate?
Ce intrebare stupida!
    K: Logic!
    N-am mai rezistat! M-am aruncat! Ori lupul ma manca, ori doi mielusei aveau sa topaie prin parc.
     Varianta a doua e cea corecta. Ne-am pus pe plimbat in miez de noapte, ca doi indragostiti timizi la prima intalnire, dar cu zambetele pe fata....

~Life story~ - Ne-am petrecut dupa-amiaza cantand. Era o ocazie - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de kayo_yuko, in **...:::Life Story:::...** RPG · 35.8KB


_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#79
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
Raidon s-a suparat pe mine din cauza melodiei. Mi-am dat seama din doua lucruri. Ma privea ciudat in timp ce cantam la pian impreuna cu Kayo si il al doilea rand, nu a ramas peste noapte la mine in prima zi din ultima luna. A plecat la 10 minute dupa ce au plecat Kayo si Kay. Mi-a zis ca are niste treaba acasa, dar nu l-am crezut. Tonul vocii lui spunea altceva. Ora 2 noaptea ma prinse uitandu-ma ca proasta in oglinda la imaginea mea translucida. Parca nu mai eram reala. Parca eram doar o fantoma a trecutului ramasa in prezent doar dintr-o greseala. Trebuia sa fac ceva. O schimbare. Ma simteam banala. Vroiam sa simt iar adrenalina. Mi-am amintit de ziua cand am mers cu motocicleta. Dar vroiam si mai mult. Poate parasutism? Sarituri de pe stanca? M-am dat cu capul de oglinda. NU!!! Nu trebuia sa ma gandesc la asta. Ma mai gandisem o data, in trecut, si nu se sfarsise deloc bine.

~FLASH BACK~ 15 ani ~

Eram la sfarsitul anului scolar. Terminam generala si aveam sa intru la liceu. Toti colegii ma stiau ca pe fata silitoare, care sta cuminte la scoala, stie sa cante la pian si face balet si patinaj artistic. Desi aveam multe calitati, pe vremea aia nimeni nu ma baga in seama asa cum o fac acum. Nici nu aveam genul asta gotic. Ma imbracam banal, de parca parintii mei nu ar fi fost miliardari, colegii mei de la scoala nu ma bagau in seama de parca numele Yuriko Yusuke si Kannon Yusuke nu ar fi insemnat ceva. Vroiam sa termin anul scolar si sa intru la liceu cu macar un titlu. Kitta, Midori, Ueda si Hikaru imi spuneau tot timpul sa o las balta si sa ma port normal, ca nu-i de mine. Dar vroiam sa fiu diferita.
Mai aveam cateva luni si puteam sa imi dau carnetul de conducere. Dar vroiam sa fiu smechera. In perioada aceea am adoptat stilul punk-goth. Ma imbracam numai in negru, in haine stramte si de piele, ma machiam cu negru la ochi, fumam in curtea scolii prin pauze, chiuleam des, intram in conflict cu cei din anii mai mici. Asta intelegeam eu prin a fi diferit. Nu mai vroiam o viata banala. Intr-una din zile am intins coarda la maxim. I-am furat motocicleta tatalui meu ca sa merg cu ea la scoala. Stiam ca nu am voie, inca nu aveam carnetul de conducere si varsta necesara pentru asta. Dar eu am mers dupa regulile mele. Totul a mers bine, pana la scoala. Eram in parcarea liceului si tocmai parcasem. Un grup mare de elevi se stransera in jurul meu si ma priveau uimiti de ce indrasnisem sa fac. Ma simteam in sfarsit bagata in seama. Dar inca nu imi era de ajuns. Trebuia sa se termine frumos, nu? Am vrut si mai multa faima, si mai multa popularitate, si mai multa publicitate, chiar daca era negativa. Oare chiar merita? Mi-am dat seama ca nu , atunci cand am rasucit de manerele motocicletei ca motorul sa scoata maraiturile sale frumoase si am dat drumul stransorii mult prea repede, iar motocicleta a pornit inainte. Noroc ca nu era niciun elev in fata mea, dar nu am putut frana la timp si am intrat direct in masina directorului. Si motocicleta tatalui meu si masina directorului au fost facute praf, iar eu m-am ales cu niste rani grave. A iesit scandal imens. A afectat imaginea parintiilor mei, fiindca politia a aflat ca nu aveam carnet, am primit amenda imensa, dar era macar bine ca parintii mei erau oameni influenti ca altfel iesea mai urat. Daca nu ar fi fost ultima saptamana de scoala as fi fost cu siguranta exmatriculata, dar am fost lasata sa termin anul scolar. Parintii au fost extrem de suparati pe mine pentru ce facusem si imi interzisesera multe. Mi-am pastrat insa lookul meu goth-punk. Mi se potrivea. De acum nu mai eram o persoana asa de vesela, dar prietenii mei au ramas langa mine in continuare. Desigur ca si ei m-au certat, mai ales responsabilul Ueda. Dragul de Ueda, ce rau imi parea ca il dezamagisem pe cel mai bun prieten al meu. Imi era rusine si de Hikaru, imi era teama ca nu mai aveam nicio sansa la el. Fetele, in schimb, nu au avut aproape nicio problema.
Ideea centrala era ca imi fusese greu dupa asta sa imi recuperez demnitatea si increderea parintilor, dar am dovedit ca ma schimbasem.

~END FLASH BACK~

Mi-am cuprins capul in maini si doua lacrimi mi s-au prelins pe obrajii fierbinti. Nu ma mai gandisem la ziua aceea de mult. Senzatia de ciocnire, cele 16 zile petrecute in spital, predicile parintilor, totul. Nu vroiam sa ii ranesc de data asta. Aveam nevoie insa de o schimbare. Chiar si una mica. Am ridicat ochii din pamant si m-am privit in oglinda. *Migniona de mine!* am gandit eu. *Cine s-ar fi gandit ca voi avea parte de o astfel de poveste de dragoste?!*. Mi-am bagat mainile in parul meu roz-ciclam si l-am examinat. Nu mai imi placea. Maine voi efectua o schimbare care nu va afecta pe nimeni...
A doua zi m-am trezit singura pe la ora 9. Razele soarelui patrundeau prin usa de la terasa ca de obicei. Cerul era perfect senin, fara niciun nor, dar era frig de crapau pietrele. M-am imbracat bine si am plecat pana la supermarket linistita. Stiam ca Raidon nu va indrasni sa ma caute pe strazile orasului aglomerat in lumina puternica a soarelui. *Prea mult sange* zicea el. Am intrat in magazin si m-am indreptat spre partea cu cosmetice. Am apucat prima cutie de nuantator de par si am plecat cu ea spre casa. Pe drum spre casa m-am uitat si la nuanta: Castaniu inchis. Perfect! Nu vroiam altceva. Si mi-am luat special nuantator...poate nu imi placea si vroiam sa revin la culoarea mea initiala. M-am incuiat in baie si am mutat si mobila in dreptul usii ca sa nu intre nimeni. Am turnat 3 plicuri intr-un bol, ca la carte, pentru ca aveam parul mai lung, si apoi am aplicat-o cu grija pe fiecare suvita in parte. Zambeam in timp ce faceam toata treaba asta. Ma simteam bine. Cand au trecut cele 30 de minute de asteptat m-am spalat pe par cum zicea in pliant. Mi-am uscat parul cu foehnul si m-am privit in oglinda. *Asta da schimbare!* mi-am zis eu zambind.
Am iesit din baie cu zambetul pe buze. Raidon era intins pe patul meu. S-a uitat la mine cu ochii mari si apoi a inchis ochii.
R: -De ce ti-ai facut asta? Aratai mai bine inainte..
Parca imi cazuse tot cerul in cap. Buna mea dispozitie se duse pur si simplu pe apele sambetei.
F: -Am vrut o schimbare...ce nu-ti place?! (deveneam furioasa..nu era de bine)
R: -Nu stiu....imi placea mai mult cum erai inainte. Acum parca semeni cu Kayo, doar ca ea are cam 20 de cm mai mult fata de tine si tu ai ochii rosii.
Asta m-a enervat. Nu suportam sa mi se spuna ca seman cu cineva sau ca as fi copiat pe cineva.
F: -Bine! Ma duc din nou la magazin si imi iau vopsea neagra. Ma vopsesc si apoi ma tund scurt!!! Vei fi multumit?
Raidon isi pune o mana in cap si se incrunta nemultumit. Apoi spune cu vocea la fel de calma.
R: -Nu asta era ideea. Ideea e ca nu inteleg de ce vrei asa de mult o schimbare. Erai foarte frumoasa si inainte. A....ai cumva impresia ca nu mai stau eu cu tine si ca nu mai vorbim asa de mult ca inainte din cauza fizicului tau? Fi linistita! Te iubesc si te voi iubi mereu, indiferent daca vei avea patru maini, un ochii sau parul verde electric. Esti viata mea acum!
Intr-o secunda era in picioare si ma imbratisa strans. Imi dadura lacrimile....Din nou.....Imi apuca barbia incet si ma saruta tandru pe buze. Doar atat...si apoi continua sa ma tina strans in imbratisarea lui de piatra.
F: -Sa nu pleci niciodata de langa mine!!!! am strigat eu trista.
Ma mangaie pe par dandu-mi fiori pe sirea spinarii.
R: -Te iubesc mult prea mult si nu te-as putea parasi...chiar daca ar fi pentru binele tau...
Am ramas imbratisati asa o buna bucata de timp si apoi el m-a luat in brate si m-a lipit de singurul perete gol a camerei mele. Se uita la mine cu ochii lui blanzi de culoarea caramelului si imi mangaia obrazul stang incet, dandu-mi iar fiori de placere. Am inversat locurile si l-am sarutat. L-am sarutat mai pasional decat l-as fi putut vreodata saruta in viata mea. Eram fericita. Mi-o promisese. Imi daduse cuvantul lui ca nu ma va lasa niciodata singura. Acum existau doar doua posibilitati. 1. Nu va pleca niciodata din Tokyo...si 2. In caz ca ar fi plecat, m-ar fi luat cu el. Sangele imi fierbea de emotie in vene, iar inima imi batea cu putere in piept. Dragostea mea eterna era langa mine si asa va ramane pe vecie.

~Life story~ - Raidon s-a suparat pe mine din cauza melodiei - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 60.3KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#80
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
M-am trezit in zori de zi si Raidon nu mai era ca de obicei in fotoliu asteptand sa ma trezesc. M-am panicat si m-am ridicat repede din patul meu. L-am cautat prin toate camerele si nu era nici urma de el. In sfarsit, am presupus ca probabil intervenise ceva si plecase. Nervoasa, m-am intors in camera si, in incercarea de lovi cu piciorul marginea de lemn de la pat, m-am impiedicat si m-am lovit cu cotul de marginea de la noptiera. Am injurat.
In momentul acela Raidon urca la mine pe terasa. Am ridicat privirea si m-am lovit cu capul de masa de langa. Uitasem sa ma feresc. Mi-am frecat crestetul capului si am asteptat sa intre. Cand a deschis usa de la terasa am inceput sa tip.
F: -Unde Dumnezeu ai plecat? M-am speriat! Macar lasa un bilet data viitoare!
El in schimb veni si ma imbratisa. Mi-am cerut scuze ca tipasem. Stiam in interiorul meu cu adevarat motivul. Ma temeam ca si-a incalcat promisiunea data cu o seara in urma. Ma speriasem cu gandul ca nu aveam sa-l mai vad. Deveneam paranoica.
R: -Scuze ca am plecat asa...a venit Kay cat tu dormeai ca sa imi spuna un lucru important. A trebuit sa merg pana la el acasa. E o poveste lunga.
F: -Ok, astept. Am toata ziua. Zi!
R: -Nu....nu iti uita nevoile umane. Hai jos in bucatarie sa iti pui micul dejun.
Mi-am dat ochii peste cap, dar a trebuit sa admit ca avea dreptate. M-am spalat pe fata si pe dinti si m-am indreptat impreuna cu Raidon inspre bucatarie. Mi-am pus niste cereale intr-un bol, niste lapte degresat peste si am inceput sa mananc.
F: -Vezi?! Manaaaaaaaaanc! (zic eu si gesticulez semnificativ cu lingurita)
El rade si apoi isi trage un scaun ca sa se aseze la masa fata in fata cu mine. Si incepe.
R: -Mama lui, ma rog, mama lui adoptiva, vede ce se intampla in alte locuri in prezent. Poate sa vada si ce facem noi in momentl asta. Uneori e incomod, dar de multe ori ajuta. Ideea centrala e ca a vorbit cu Kay la telefon sa il anunte de un lucru. Familiei lor li s-a alaturat un altul. Nu am inteles foarte bine ce s-a intamplat, dar nu e un nou-nascut ca mine. Cica tipul sustine ca vine din nu stiu ce clan din sud. (isi da ochii peste cap)
F: -Cum adica? L-ai vazut?
R: -Asta incerc sa explic. Eva, mama lui Kay, i-a explicat ca cei de acolo nu sunt singurii membrii ai familiei si ca mai este un membru, acum doi cu mine, care stau in Tokyo. Si ca sunt bine acolo si ca, mai nou, s-au indragostit de cate o muritoare. Eva considera lucrul asta foarte frumos, pentru ca ea este total convinsa ca oamenii si vampirii pot trai la unison, iar lucrul asta e ca o dovada vie pentru ea. Tipu' a parut foarte interesat de chestia asta, mai ales ca el pana acum era vampir obisnuit, adica nu vegetarian ca si noi, si s-a hotarat sa vina....Si, da....este in Tokyo....pentru asta am plecat eu azi-dimineata. A trebuit sa il cunoastem, sa ii explicam cum trebuie cum stau lucrurile pe aici. Kay a fost poate prea dur. Eu l-am considerat un baiat de treaba. Apropo, numele lui e Grey Hilbert. Oricum, e hotarat sa va cunooasca si pe tine si pe Kayo. A promis ca nu va face nimic, fiindca a hotarat ca devine si el vegetarian, regula a familiei. Doar ca va trebui sa mergem noi acolo, fiindca el nu poate iesi din cauza soarelui. Fiindca sangele de om pe care il consuma este asimilat imediat de organism si este cel care le da stralucirea pielii. Daca nu mai bea sange uman, treptat, sangele se limpezeste si revine la cum era in original si pielea nu mai straluceste. Mai are de asteptat ceva timp pana sa poata iesi in soare.
Chiar nu stiam ce sa zic. M-am imbracat cat de gros am putut. Afara era insorit, dar gerul de decembrie nu iti lasa alta optiune. Eram un pic emotionata, nu numai din cauza faptului ca aveam sa cunosc alt vampir ci si din cauza ca mergeam la Kay acasa. Nu fusesem niciodata la el. Mai era si din cauza ca doar Raidon ma vazuse vopsita. Vroiam sa vad ce avea Kayo sa zica.
Raidon m-a luat in brate si m-a dus pana la masina impotriva insistentelor mele cum ca pot sa merg si singura. Lui i se parea amuzant. In mod normal nici nu l-ar fi deranjat cele 49 de kilograme ale mele, dar acum cu siguranta paream ca un fulg la propriu. Ma considera asa de fragila, iar chestia asta ma enerva peste masura. Am stat imbufnata pana am ajuns la Kay acasa. Masina lui Kay nu era parcata in fata casei, deci probabil era inca la Kayo. Raidon a hotarat sa intram. Era planul lui Kay. Vroia sa ne faca cunostinta pe rand. Am pasit in casa vampirului Kay cu atentie, privind in jur. Arata normal, ca orice casa de om normal. Nu stiu ce ma asteptam sa gasesc! Sicrie, pivnite si santuri? In sufrageria mare, el ne astepta pe canapea in fata semineului. Era imbracat cu o camasa alba desfacuta la primi 5 nasturi prin care se vedea pieptul lui de marmura cu muschii bine conturati. Parul lui era argintiu, iar ochii de un roz deschis, aproape laptos. Nu mi-as fi imaginat genul asta de ochi la un vampir.
G: -Buna, Raidon! Deci ea e Fureya! Incantat de cunostinta, Fureya-san! Ti-am simtit mirosul de cand ai pasit in prag. (rase)
F: -Ahaa....incantata...cred.
Eram un pic nedumerita.
G: -Stai linistita. Nu iti fac nimic! Vreau doar sa ne intelegem.
R: -Are dreptate!
Pe Raidon in credeam. Doar ii citea gandurile. Oricum, aura lui misterioasa ma innebunea si vroiam sa il cunosc mai bine. Stiam de pe-acum ca aveam sa devenim cei mai buni prieteni, nu era nevoie sa imi zica asta un cititor de ganduri. Am dat mana cu el zambindu-i provocator. Intrasem deja in jocul lui si vroiam sa agit spiritele.
F: -Stiu ca ne vom intelege.
Raidon ne privea calm. Stia ca nu se va intampla nimic rau. Grey nu avea intentii sa ma muste, iar eu eram senzuala in felul ala doar ca sa ma joc un pic cu el. Nu vroiam sa fac nimic necugetat. Jocuri de cuvinte peste jocuri de cuvinte, expresii peste expresii, eu si Grey parea ca suntem suflete pereche in sensul ca putea deveni cu adevarat prietenul meu cel mai bun. Parea ca o bucata rupta din mine. Aceleasi instincte, aceleasi placeri, pana si aceleasi puncte sensibile. Raidon era Raidon si anume unica mea iubire, singurul pe care l-as fi putut iubi vreodata.
Stateam in mijlocul camerei si faceam concurs de priviri cu Grey. Regulile erau urmatoarele: sa ne privim drept in ochi fara sa clipim, fara sa ne uitam in alta parte si sa incercam sa ne atingem fara sa ne distragem atentia privirii. Era un joc prostesc, poate si un pic pervers, dar eu ma distram, el se distra si Raidon era nepasator fiindca stia ca nu va schimba cu nimic dragostea dintre noi. Am ajuns intr-un punct foarte incintant, care trebuia sa ma sperie in mod normal. Grey isi puse mainile pe talia mea, privindu-ma bineinteles in continuare in ochi, si-a indoit un pic capul si, fara sa piarda contactul vizual, a reusit cumva sa dea impresia ca vrea sa ma muste de gat. Nu m-am ferit, fiindca Raidon nu a zis nimic, doar a ras un pic si apoi usa de la intrare s-a deschis si au intrat Kay si Kayo tinandu-se in brate. Kayo vazu scena si ii dadu drumul lui Kay venind inspre noi.

~Life story~ - M-am trezit in zori de zi si Raidon nu mai era ca - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 41.6KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#81
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
-Stai pe loc, unica mea sansa sa devin vampir! Eu prima!am strigat eu la vampirul care se apropia de gatul Fureyei. Stiam ca nu am nicio sansa sa ma faca insusi Kay vampir, asa ca el era unica mea sansa. Nu voiam s-o las pe Fureya sa mi-o ia inainte....poate....sau o faceam numai de amuzament!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#82
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
I-am dat drumul lui Grey si m-am uitat la Kayo uimita. Acum Grey radea de se prapadea, Raidon isi puse o mana la cap si Kay se incruntase nemultumit, dar intr-un fel amuzat. Kayo se opri pana la urma in mijlocul camerei nedumerita si intreba ce se intampla.
F:-Dar tu ce credeai ca se intampla?
Pana la urma i-am explicat ce faceam deja si a mormait ceva de genul "jocuri de copii...", iar eu am ras. Apoi ne-am asezat cu totii pe canapele si pe perne incepand sa vorbim. Grey ne povestea de viata lui si din cand in cand vroia sa para mai infricosator si adauga detalii sadice. Eu nu mai puteam de ras si il rugam din cand in cand sa inceteze ca ma doare burta de la atata ras. Kayo tot nu parea sa inteleaga ce ma amuza pe mine in halul acela. Poate asta era, poate eram o persoana sadica, masochista si orice altceva, dar tot muream de ras.

Ziua aceea mi-a ramas in memorie. Nu mai rasesem in halul acela de mult timp. Azi, la ora 8, in timp ce imi legam sireturile de la patine pregatita sa intru pe scena parca ma intrebam cand trecuse oare tot timpul.
M-am ridicat si m-am privit in oglinzile care se intindeau pe un perete intreg. Stilul meu se observa foarte usor. singurele lucruri albe din costumul meu erau patinele si benzile de dantela de la maginile manusilor, a fustei si a bentitei de pe cap. Restul era negru, intr-un stil gotic cum numai eu imi puteam alege.
Am intrat pe gheata cand s-a anuntat randul meu si mi-am facut reprezentatia. Cele 9 sarituri, 4 triple si 5 duble, toate piruetele si am iesit de pe scena in aplauzele publicului. In culise erau prietenii mei, Kitta, Ueda, Midori si Hikaru, plus Kayo, Kay, Raidon si noul omniprezent, Grey. Acum era randul lui Kayo. Am urmarit-o pe ea si apoi mi-am schimbat costmul cu o rochie care, culmea, nu era nici neagra, nici rosie, ci albastra. Mi-o cumparasem saptamana aceasta. Inainte albastrul nu se potrivea cu parul meu ciclam, dar acum imi venea de minune. Fiecare elev avea dreptul la doua reprezentatii. A doua oara aveam sa intru penultima pe scena. Ultimul era Raidon care nu stiu ce facea. Cand intram, aveam sa intram cu ce a mai ramas din formatie. In ultima saptamana ne-am adunat cu totii (eu, Kayo, Kay, Raidon, Kitta, Midori, Hikaru, Ueda) si am repetat: eu ca vocalist principal, pentru ca melodia era cantata numai de fete Raidon a repetat pe chitara electrica cu Kitta, Kayo si Kay m-au ajutat cu sunetul si luminile, Kayo avand sa cante alaturi de mine refrenul, Ueda a repetat pe pianul electric, Midori cu vioara nu prea avea ce sa faca asa ca a repetat si ea anumite parti pe pian, iar Hikaru nu a avut nicio problema cu tobele.
M-am dus cu prietenii mei in randurile din fata si ne-am asezat pe locurile noastre urmarind restul spectacolului. Mai era mult pana la piesa noastra. Ne-am relaxat urmarind restul spectacolului. A fost o fata din liceu, Yori parca o chema, care, impreuna cu un baiat, Ayumu, a facut o reprezentatie la trapez. Am fost uimita. Vazusem pana acum spectacole la trapez doar la televizor si prin animeuri, dar nu mi-as fi imagina ca voi vedea asa ceva live. Mi-a placut la nebunie.
Pana la urma a venit si randul nostru. Ne-am urcat pe scena, fiecare si-a luat in primire instrumentul si ne-am asezat pe pozitii. Eram stupid de simetrici. Eu si Kayo cu microfoanele in fata una langa alta, Imediat in spatele nostru, de o parte si de alta, Kitta si Raidon cu chitarele, apoi, iar de o parte si de alta, Ueda si Midori, fiecare la cate un pian electric, plus Hikaru in mijloc in spate la tobele lui. Trecand peste aspectul asta, am inceput sa cantam. Perfect....mai bine decat la repetitii. http://www.trilulilu.ro/iuiu/e7ed4c6143f06c Toata sala era in delir, iar cand am terminat am fost invaluiti de un ropot de aplauze. Ne-am adunat si ne-am imbratisat cu totii pe scena apoi am coborat fara Raidon. El avea ultima reprezentatie. Nu vroia sa imi spuna ce era, vroia sa fie surpriza. M-am asezat pe locul meu, cu Kayo in stanga si locul din dreapta lasat liber. Ma uitam fix in ochii lui Raidon de sus de pe scena. A luat chitara acustica si apoi a inceput sa cante. De la primele cuvinte am stiu ca melodia era pentru mine. http://www.trilulilu.ro/SoraFureya/59c0ae1cebfaa4 Pana la refren imi dadusera lacrimile deja. El se uita fix in ochii mei si eu fix in ochii lui. Inainte de ultima parte si-a accentuat parca cuvintele si s-a uitat si mai frumos in ochii mei. Inainte de ultimele cuvinte a lasat chitara din maini, s-a coborat pe un genunchi si apoi a terminat cantecul cu minunatele cuvinte "Aishiteru yo" spuse cu atata dulceata incat m-au facut sa-mi dea lacrimile din nou. Toata sala a aplaudat si eu am fost rugata sa urc pe scena. Oamenii au aplaudat si mai mult, Raidon m-a strans cat de tandru putea el in brate si m-a sarutat. Era cea mai minunata seara din viata mea, pentru ca eram cu el.
Dupa spectacol, desi era 12 noaptea si eu cu Kayo dardaiam de frig, am plecat sa ne plimbam prin parc cu Raidon si Kay. Ceilalti prieteni UMANI ai mei au plecat acasa. Ei nu mai rezistau, trebuia sa doarma. Eu eram ca o pasare de noapte, dar ei nu. In sfarsit ne-am despartit ca sa mai petrecem si noi clipe de intimitate. In timp ce ma plimbam pe aleile acoperite de zapada, tinandu-l pe Raidon de mana, lui ii veni o idee. Sau poate o planuise de dinainte. Ne-am intors la masina lui si am luat-o la goana pe strazi pana la gradina botanica din ziua cand i-am descoperit eu secretul. Stateam intinsi pe jos in zapada si priveam lacul inghetat. Nu imi venea sa cred ca acum o luna era atat de cald incat stateam in rochie fara maneci aici, iar acum inghetam de frig. Raidon ma stranse in brate, dar nici el nu ma ajuta prea tare cu trupul lui de marmura.
In timp ce stateam acolo parca devenea din ce in ce mai depresiv, mai linistit, de parca ascundea ceva...sau mai rau...Mi-am dat seama de asta si l-am intrebat.
F: -Hei..ce se intampla? Esti cam nelinistit...
Dura cateva minute pana imi raspunse.
R:-Trebuie sa iti spun...am amanat cat am putut momentul, dar acum trebuie sa iti spun fiindca a venit timpul...
A stat cateva clipe si se uita in gol inainte spre lac. Eu am asteptat. Parca stiam undeva in sufletul meu ceva.
F:-Raidon...
R:-Suki si Tenshu nu sunt in expeditie in apropierea Tokyoului, ci au plecat in Alaska la familia lui Tenshu.
F:-Inteleg...
R:-Trebuie sa plecam si noi...
Nu am spus nimic. Stiam...
R:-Maine...defapt azi cum ar veni...la 5 trebuie sa fiu la Kay... si apoi plec cu el spre Alaska. Nu mai putem sta in Tokyo.
F:-Ok...ma duc acasa si ma apuc sa-mi fac bagajul.
R:-Nu...Nu ai inteles...plecam doar noi: eu, Kay si Grey. Treburi de vampiri. Trebuie sa stam sa ne cunoastem si cu clanul din nord, si apoi sa ne intoarcem in Forks la familia lui Kay. E mult prea periculos sa mai stam aici. Mai ales cu soarele de zi cu zi...
Deja nu il mai ascultam...ultima zi cu el...acum...la locul unde i-am cunoscut secretul...
F:-Nu se poate...trebuie sa ma iei si pe mine...nu poti pleca asa..nu acum...si cu Kayo cum ramane? Ea stie? Ei ce i-a spus Kay? Nu....ai spus ca nu ma lasi...
R:-Imi pare rau, Reya-san...nu am stiut ca va iesi asa pana la urma...vroiam sa te iau cu mine, dar e prea periculos...
F:-Nu-mi pasa cat de periculos e...fara tine nu o sa mai pot trai...
R:-Trebuie...Nu pot sa te iau cu mine...dar ma voi intoarce...nu stiu cand, dar ma voi intoarce....
M-am ridicat in picioare cu siroaie de lacrimi la ochi, dardaind in continuare de frig, dar undeva inauntrul meu, era un foc care ardea...un foc trist, care ajuse pana la inima, incetinind bataile. Tot ce mai imi aduc aminte apoi a fost ca am cazut in genunchi si ca apoi m-am trezit la mine in pat. Raidon ma ruga sa nu fiu suparata pe el si sa ma fac bine, apoi ma saruta si iesi pe geam. Nu mai aveam nici puterea sa strig dupa el. Durerea era prea mare si se intindea in mine mai repede ca veninul. Plecase...nu mai era...poate ca nu mai aveam sa il mai vad niciodata...

~Life story~ - I-am dat drumul lui Grey si m-am uitat la Kayo - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 83.4KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#83
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Kay ma tinea de mana neobisnuit de strans in timpul plimbarii noastre prin parc. Ma durea mana.
K: Kay, ma doare mana.
Ky: Aaaa...scuze....
K: Ce te framanta? Nu ai mai fost asa...stresat...de multa vreme....
Ky: Kayo.... trebuie sa plecam....
K: Ok... cand? Ca sa stiu sa ma apuc de bagaje....
Ky: Kayo.... se presupune ca nu am voie sa te iau cu mine....
K: Poftim?
Ky: Da... afacerile familiei.... Stii tu restul povestii... N-am putut sa-ti ascund....
K: Pai...si care e problema?
Ky: Lasa-ma doar sa repar cateceva pe-acolo, sa fie totul sigur, si iti promit ca te iau cu mine ca sa faci ce vrei cu mine!
K: Chiar si....
Ky: chiar si ce?
k: Nu stiu.... Face "Oea-Oea" cand ii e foame...somn...
ky: Pui si-un "Taaratataaaaam..."
K: Asa, asa, cum zici tu....
         Probabil ca se presupunea ca trebuie sa plang... dar era atat de relaxat incat ma bufnea rasul, chiar daca cu o clipa in urma era stresat cum nu se putrea.
K: Deci.... ne luam la revedere acum?
Ky: Pai...poate cand o sa te sun....Dar... ssssst! Nu trebuie sa stie Raidon ca noi doi vorbim la telefon si nici Fureya. Raidon mi-ar smulge capul~desi e improbabil~  iar Fureya...e Fureya... In concluzie...sa ramana micul nostru secret.
        Zicand acestea se lasa langa gatul meu si ma saruta. M-am prins de gatul lui si ma invarti putin, dupa care ma saruta iarasi. Speram sa fie o noapte luuunga!!

Dimineata ma trezi in acordurile melodiei pe care o foloseam numai pentru Kay.
Ky: Ce faci, scumpete? Cum e dimineata?
K: Matinala...tu ce parere ai? La tine cum e?
Ky: Nu mai stii ca eu nu dorm? In orice caz, Am ajuns acasa cam cu doua minute in urma si ma gandeam sa vad ce mai faci....
K: Cum ai scapat de Raidon?
Ky: Cunosc foarte bine zona.... Abia astept sa te aduc aici! Oh... scuze, dar trebuie sa plec... O aud pe mama gandindu-se ca ar trebui sa vada pe unde sunt.... Te iubesc! Pa!

N-am apucat sa-i mai spun nimic... dar acel "Te Iubesc" sigur m-a ajuns...

~Life story~ - Kay ma tinea de mana neobisnuit de strans in - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de kayo_yuko, in **...:::Life Story:::...** RPG · 50.7KB


_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#84
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
Am stat in pat in continuare privind la baldachinul de lemn de trandafir. Camera se lumina treptat pe masura ce se facea zi. In cele din urma am decis ca era timpul sa ma dau jos din pat. Am fost la baie sa ma spal.
Cand imi dadeam cu apa pe fata am avut pur si simplu o revelatie. "Asa e"mi-am spus eu. "Poate nu se va mai intoarce niciodata...nu e cazul sa-mi distrug eu viata din cauza asta...trebuie sa traiesc in continuare cum faceam pana acum!" Fata din oglinda imi zambi. Apoi mi-am amintit ca sunt eu. Uitasem cat imi placea zambetul meu (crize de narcisism).
Mi-am dat seama apoi ca nu era atat de usor. Parea ca totul din jurul meu are legatura cu el. Jos la masa ma asteptau prietenii mei, Hikaru, Kitta, Midori, Ueda si inca o fata. M-am uitat bine la ea. Chiar daca ma spalasem pe fata inca nu vedeam bine, dar parul ei negru si statura ei firava, dar care inspira putere totusi mi-au devenit brusc cunoscute.
F: -Minamiiiiii-chaaaan!!! Ce faci?
Am sarit pur si simplu in bratele ei.
Minami: -Eh, am venit si eu prin vizita. Mi-era dor de tine si de Ueda! (zambi si se uita pe furis la Ueda. am zambit si eu)
Kitta: -Hei, si cu noi cum ramane?!
Minami: -Da, da...si de voi!
Kitta: -Asa mai merge.
Am ras. Incredibil de natural. Apoi...
Hikaru: -Reya-san...stii ceva de Raidon? Trebuie sa vorbim de o piesa si are telefonul inchis.
F: -Nu stiu nimic...incearca mai tarziu.
Hikaru ridica din umeri nedumerit. Era normal.
Dupa micul dejun prietenii mei au vrut sa cantam. Am zis ca e ok. Nu mi-ar fi stricat. Ei au plecat pana acasa, la vila de langa a mea ca sa isi ia partiturile. A ramas doar Hikaru cu mine si am urcat impreuna spre sala de muzica. De cum am pus piciorul in prag am incremenit. Il vedeam ca pe o fantoma stand pe pervaz ca de obicei cu chitara sau cu micrfonul in maini. Am inspirat adanc, dar nici asta nu a fost o idee buna. In aer parca plutea inca parfumul lui Raidon desi camera era bine aerisita. Am rezistat tentatiei de a lesina. Nu mai trebuia sa dau dovada de slabiciune din nou. Probabil fusesem o povara. Trebuia sa invat sa fiu independenta...cum eram inainte sa-l cunosc.
Hikaru imi spuse ca merge pana la bucatarie sa ia o carafa cu suc de piersici, preferatul nostru, plus cateva pahare. Eu am inaintat in sala si am vrut sa ma apropii de microfon ca sa ii dau drumu, dar altceva mi-a atras atentia pe pervaz. Ceva ce nu am vazut de la prima privire in camera. M-am apropiat si am luat in mana misteriosul obiect. Era un CD...ma rog, nu era atat de misterios. Il insotea un bilet, mai degraba o scrisoare, strans legata cu o panglica rosie. Putea sa nu exagereze in halul acela: hartie speciala, panglica din matase, plus faptul ca a scris cu pana cu cerneala neagra.

         Draga mea, Fureya,

   Sper sa-ti placa CDul asta. L-am facut special pentru tine. Niciuna din melodiile de pe el nu a fost lansata sau macar ascultata de altcineva... in afara de Believe, pe care ti-am cantat-o aseara.
   Scuza-ma, chiar nu stiu ce sa iti spun, pana la urma despartirea o sa fie dureroasa, dar nu am ce face. Si acum trebuie sa iti spun...incearca sa inveti sa traiesti din nou cum traiai inainte fiindca...nu ma mai intorc. Nu am vrut sa iti spun seara trecuta. Mi-a fost frica de reactia ta. Da, stiu, sunt un las, nu trebuie sa spui nimic. Mi-e greu sa scriu chiar si scrisoarea asta, dar trebuia sa iti spun cumva. Te rog, nu fa aceeasi greseala pe care am facut-o eu. Eu mai am mult timp de trait si, cum se spune, timpul vindeca aproape orice rana, asa ca voi fi bine pana la urma, desi nu te voi uita niciodata, dar tu...esti om si trebuie sa-ti traiesti viata. Nu incerca sa ma cauti, cauta-ti pe altcineva cu care sa fii fericita. Sper sa ma poti ierta... scuza-ma...

                                                       Te iubesc si imi pare nespus de rau,
                                                       Raidon

"Baka..." Imi dadeau lacrimile. "Cum iti poti imagina ca te voi uita atat de usor si ca imi voi gasi pe altcineva...drept cine ma iei? Daca nu ai fost tu, atunci nu o sa fie nimeni!"
Hikaru intra in camera.
H: -Reya-san! Ce s-a intamplat?
F: -Ni...nimic.
H: -Nu te cred...ce ti in mana?
F: -Nimic! Las-o!(am strigat cand a vrut sa-mi ia foaia de hartie din maini)
H: -Ok...scuza-ma...nu vroiam sa te ranesc...
Incepeam sa tremur. Hikaru se indeparta incet spre usa ca sa plece.
F: -Hikaru...
Ramase in prag.
H: -Da?
F: -Iarta-ma...
M-am asezat pe pervaz. Asa macar nu mi-l mai imaginam pe el stand acolo. Hikaru veni din nou spre mine si apoi se aseza langa mine.
H: -Nu-i nimic...daca nu vrei sa imi spui ce ai patit, nu-i nimic. O sa astept pana vei putea sa imi spui ce ai pe suflet.
Nu imi puteam imagina ca voi vorbi despre asa ceva cu el..cu EL, cu prima mea iubire din copilarie si pana in momentul cand il intalnisem pe Raidon.
F: -Ba nu... Hikaru..
H: -Da?
F: -Raidon...nu se mai intoarce...
H: -Cum adica?
F: -A plecat...si nu se mai intoarce...a plecat in America. Mi-a spus ca nu are de ales si ca s-ar putea sa nu ne mai intalnim niciodata. A plecat pur si simplu...
Nici nu mai aveam puterea sa plang. Daca plangeam acum deveneam nervoasa. Am continuat sa privesc in gol drept inainte, iar Hikaru si-a pus o mana dupa talia mea.
H: -Nu stiu...ce sa iti spun...stii ca...am fost intr-o situatie asemanatoare...
F: -Haide, Hikaru, nu incerca sa ma faci sa ma simt vinovata acum pentru ca am venit la Tokyo.
H: -De unde...stiai?
F: -Mi-am dat seama mai demult...(nu era cazul sa il bag la fund pe Ueda care imi spusese ca Hikaru se indragostise de mine si ma puse sa promit ca el nu va afla ca stiu de la el)
Hikaru rosii. Hai ca o vazusem si pe-asta.
F: -Doar....nu le spune celorlalti. Nu vreau sa mai vorbesc despre el.

Am cantat toata dimineata. Ma rog, mai mult ei au cantat, eu am stat si i-am ascultat pe fiecare. Inca nu aveam destula putere cat sa nu imi sune vocea ca o pisica strangulata. Am cantat mai mult la pian.

Apoi mai pe dupamasa am vrut sa ies sa ma plimb. Mi-am pus castile in urechi si am iesit pe strazile friguroase. Pe cealalta parte a parcului mi s-a parut ca o vad pe Kayo. Am luat-o la fuga spre ea.

~Life story~ - Am stat in pat in continuare privind la - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 34.7KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#85
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
Dupa mult timp in care a trebuit sa-i astept, iata ca au sosit in sfarsit Kay si Raidon in vizita, intr-o noapte cu luna plina. Eram atat de nerabdatoare sa mai aflu cate ceva despre cele mai bune prietene ale mele din Tokyo, insa in clipa in care au intrat in casa luminata de luna, au zis ca sunt obositi si ca n-au chef sa vorbeasca de nimic, mai ales de ELE. Am tacut si n-am mai continuat. Se vedea clar pe fetele lor ca nu au chef de vorba, mai ales cu mine. Inca ma invinovateam ca din cauza mea au trebuit sa le paraseasca pe iubitele lor si sa vina aici, in mijlocul pustietatii... Mi-am intors privirea si am plecat in camera mea de la etaj. M-am asezat pe canapea (era doar de mobila) si am oftat profund. Nimic nu mergea cum trebuia.
Peste cateva minute, Atsuki (sora lui Tenshu) a ciocanit la usa, cerand politicos permisiunea sa intre. I-am dat voie, bineinteles; chiar aveam nevoie sa vorbesc cu cineva.
Atsuki: Esti bine, Suki chan? (imi spunea "chan" pentru ca eram noua in familia lor, chiar daca aveam aceeasi varsta)
Suki: Asa cred... Au zis ceva de ele? Spune-mi, te rog! Ce fac? Sunt bine? Sunt triste? Ce au mai...
Atsuki: Chotto matte, kudasai!(opreste-te, te rog!) Inca nu ne-au spus nimic de prietenele tale. Deocamdata vorbesc cu Tenshu. Par destul de... seriosi.
Suki: Oare... s-a intamplat ceva?... *oftez din nou din adancul sufletului*
Atsuki zambi intr-un mod care m-a linistit imediat (asta era puterea ei, se putea juca asa cum vroia cu emotiile oricui). M-a mangaiat pe spate si m-a pupat pe obraz.
Atsuki: Nu-ti face griji. Daca ceva se va intampla sau s-a intamplat, vei afla imediat, nu?*imi face cu ochiul*
Suki: Pai... Voi sti imediat doar daca va urma sa se intample, nu?*zambesc incet* Inca n-am descoperit daca pot vedea si in trecut... Oricum, iti multumesc ca m-ai ajutat sa ma linistesc putin.*ma uit insistent la ea*
Atuki*razand in hohote, dar placut*: Nici o problema, Suki chan... Nici o problema... Acum trebuie sa plec. Mi s-a facut cam foame. Vrei sa vii cu mine?
Suki*dupa un timp de gandire scurt*: Hm... Da, de ce nu?
Si asa am pornit la vanatoare in padurea apropiata. Adevarul e ca as fi vrut sa fiu oriunde, dar numai in casa aceea nu.
Vanatoarea a decurs excelent. Stiam dinainte unde se aflau animalele, pentru ca ultimele saptamani le-am petrecut incercandu-mi la maxim puterile. Si mergea de minune. Dar inca nu puteam sa vad viitorul unei persoane, chiar daca o atingeam, asa cum mi-a spus Tenshu. Dar eram increzatoare. Spre dimineata ne-am intors acasa (caci asa ii spuneam acum) cu zambetul pe buze.



_______________________________________
Click.
 
   
#86
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Ieşisem la o scurtă plimbare prin parc înainte să se înnopteze când Fureya a venit la mine. M-a luat în braţe şi a început să plângă. Ştiam motivul, aşa că am lăsat-o să se descarce. N-am vrut să o întreb nimic. Când s-a mai liniştit, am luat-o la pas spre casa ei fără să ne spunem nimic. Probabil că prima zi fără el era groaznică. Eu puteam să mă simt norocoasă că era departe, dar cel puţin îi auzeam vocea la telefon, ştiam că e bine. Dar ea...nimic. Îi promisesem lui Kay că nu-i voi spune nimic, aşa că păstram liniştea. Dar oare eram într-atât de egoistă încât să nu-i zic nimic?
Dintr-o dată mă simţeam ca o ticăloasă.
Telefonul a început să sune. Bine că-l dădusem pe silenţios, căci, dacă Fureya ar fi auzit melodia, m-ar fi urât toată viaţa. Era Kay. Disperată, i-am închis.
-Cine era? întrebă Fureya. Vocea îi suna spartă.
-Nu cunosc numărul, am minţit eu.
Telefonul sună din nou. Iar am închis, înainte să se mai simtă. Noroc că tocmai ajunsesem la Fureya acasă. Am îmbrăţişat-o şi am plecat mai departe.  Bineînţeles că mai sunase de cel puţin trei ori. Când am ajuns în camera mea, a sunat iarăşi. Am răspuns.

Ky: Kayo, eşti bine?
Părea că gâfâie. El? Imposibil! Dar aşa suna!
K: Da, linişteşte-te! Sunt perfect în regulă.
Ky: De ce n-ai răspuns? Am intrat în panică.
Aoleu!
K: Eram cu Fureya pe drum. Nu puteam să-ţi vorbesc cu ea de faţă. Tu unde eşti acum?
Ky: Tocmai vânasem  şi m-am gândit că aici nu mă poate verifica nimeni, aşa că m-am decis să te sun. Nu răspundeai, aşa că am intrat în panică şi am luat-o la fugă spre aeroport să iau un bilet să vin in Tokyo.
K: Kay...Doar nu vorbeşti serios...
Ky: Chiar mi-am luat unul valabil vreun an, ca, în caz de vreo urgenţă, să vin la tine.
K: Kay...
I-am spus numele printre lacrimi. Atât de mult ţinea la mine... Chiar îmi lipsea. Îngrozitor de mult.
KY: Hai, iubito, nu plânge. Vrei să vin la tine?
K: Normal ca vreau, prostuţule. Mi-e dor de tine deja. Nimic nu e la fel în lipsa ta.
Ky: Voi veni numai dacă va fi chiar nevoie. Te iubesc, îngerul meu. Îmi lipseşti mult. Crede-mă că mi-aş lăsa baltă familia numai ca să pot veni la tine, dar încă am nevoie de ei. Nişte vampiri "mai mari" ne caută, căci suntem una din cele mai mari familii existente. Când lucrurile se vor limpezii, voi veni să te iau. Promit!
K: Ok,te cred.
Ky: Cum mai e prin Tokyo? Aici e înnorat...
K: Tokyo e sub frig. E soare, dar e frig. Mâine e o yi de şcoală... cum motivăm absenţa voastră?
Ky: Ne-am transferat... Simplu şi la obiect... Pe la cât să te mai sun mâine?
K: Două ore mai târziu  faţă de cum m-ai sunat acum.
Ky: Ok. Atunci...ne auzim mâine. Pa, scumpa mea!
K: Pa-pa!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#87
Esbe
**Anime #1 Fan**
Din: 東京
Postari: 158
Norocul meu că am reuşit să vorbesc cu Kayo, aşa m-am mai liniştit şi eu. A doua zi începea şcoala şi trebuia să fiu în formă. Chiar dacă mai era mult, se apropiau examenele şi vroiam să le iau cu note cât mai bune.
M-am trezit în zori pe melodia Yui-Life. Era una din melodiile mele preferate. Am ramas întinsă în pat şi am ascultat melodia până când s-a terminat, apoi am dezactivat amânarea de la alarmă. M-am ridicat şi am intrat în baie. După ce m-am spălat pe faţă şi pe dinţi mă simţeam mai proaspătă. Am coborât în bucătăria imensă ca să descopăr cu uimire că mama încă nu plecase la serviciu.
Yuriko(mama): -Hei, Reya-chan...te-ai trezit.
F: -Mama...nu trebuia să fi la serviciu acum? Cum se face de eşti încă acasă?
Y: -Mi-am luat liber. Îi e rău lui Avaron şi ştii cum sunt eu..
Ştiam prea bine...O fi avut ea încredere să lase casa pe mâinile servitoarelor, dar dacă vreunul din copiii ei ar fi păţit ceva, vroia să fie chiar ea cea care îl îngrijea. De asta o iubeam eu atât de mult. Am îmbrăţişat-o şi apoi ne-am dus împreună la surioarele mele în cameră, care era chiar lângă a părinţilor, ca să poată să fie atenţi dacă încep să plângă sau orice altceva. Ran stătea în pătuţul ei şi se uita printre zăbrelele de lemn la surioara ei, Avaron, care era întinsă pe spate în pătuţul ei, învelită bine cu pătura moale.
Y: -Am fost acum 10 minute la ele, ca să le dau să mănânce. Are febră, am chemat doctorul, dar sunt îngrijorată totuşi pentru Ran. Îmi este că dacă mai stă mult pe lângă ea, o să ia şi ea răceala. Vrei să ai tu grijă de ea azi, să vă distraţi un pic? Îţi dau eu scutire pentru la şcoală. Nu ai mai stat de mult cu surioarele tale.
OF!am gândit. Eu chiar îmi iubeam surioarele, dar tocmai mă hotărâsem să mă ocup mai mult de şcoală. Însă am acceptat. Nu erau multe zilele când mă ruga mama să lipsesc de la şcoală. Am luat-o în braţe pe Ran şi am ieşit din cameră, îndreptându-mă spre bucătărie.
F: -Hai încoace, micuţo! Azi te distrezi cu mine, dar mai întâi onee-chan trebuie să mănânce ca să nu-i fie foame.
Am aşezat-o în scaunul ei special şi i-am dat una din jucăriile ei preferate ca să îşi facă de lucru cât mâncam eu. Mi-am pus două felii de pâine la prăjitor şi apoi le-am uns cu unt şi cu miere şi le-am mâncat încet. Afară cerul era acoperit de nori negrii, de nu puteai să spui că e ora 10 dimineaţa.
Am terminat de mâncat şi am luat-o pe Ran în braţe învârtind-o un pic în aer. Ea chiui fericită. Îi plăcea să îi fac asta. Am urcat apoi în sala de muzică.
F: -Ran-chan, onee-chan o să îţi cânte ceva la pian, vrei?
R: -`Ai (adică "Hai"=Da)
Am ajutat-o să se urce pe fotoliul comfortabil şi apoi m-am aşezat la pian şi am început să cânt. Kimi to Boku (Tu şi Eu) http://www.trilulilu.ro/SoraFureya/1817b7bf421d0a
F: -Ţi-a plăcut, scumpete?
R: -`Ai...Suki, nee-chan!
M-am întristat. Şi nu din cauză că surioara mea îmi spunea că mă iubeşte, ci pentru că îi auzisem numele prietenei mele...Suki...mi-era aşa de dor de ea...
Atunci îmi sună telefonul. Era tonul general, pentru numerele pe care nu prea le apelam în mod normal, aşa că nu aveam chef să răspund, mai ales când am văzut că nu cunoşteam numărul, dar până la urmă am răspuns şi bine am făcut.
       -Hei, Fureya! Genki desu ka? (Ce mai faci?)
F: -Grey? Chiar tu?
G: -Exact...Deci...ce faci?
F: -Cântam...
G: -Deci eşti bine...
F: -Am zis cumva că-s bine?! Cum aş putea să fiu bine dacă Raidon a plecat?!
G: -Arh, dă-l încolo de bosumflat, m-am certat cu el azi de dimineaţă.
F: -Dar ce s-a întâmplat?
G: -Păi l-am întrebat de ce nu te sună să mai vorbească cu tine şi a început să mă ia cu tot felul de nonsensuri. Ai chef să asculţi?
F: -La naiba, Grey, zi odată!
Ups, mi-am dat cu palma peste gură. Nu trebuia să vorbesc urât de faţă cu surioara mea.
G: -Păi, l-am întrebat azi de ce nu te sună din când în când să mai vorbească cu tine şi....mă rog, trebuia să încep cu altceva...ştii de ce ne-am întors defapt aici?
F: -Nu...nu s-a deranjat să-mi zică...
G: -Ne-am întors pentru că se pare că ne caută nişte vampiri de o clasă mai mare să verifice cum stăm, pentru că acum familia noastră e una din cele mai mari de pe Glob. Nu ştim siguri dacă o să fie vreo bătălie sau ceva de genul ăsta, dar cică Raidon nu vrea să rişte. Cică vrea să te eliberezi, şi că ţi-a spus că nu se mai întoarce special ca să încerci să îl uiţi, în cazul în care el moare, să nu suferi din cauza lui. Cred că plănuia să se întoarcă după ce se termina totul, iar dacă tu nu îl mai vroiai, s-ar fi sinucis.
F: -Ce naiba?!
OF, chiar nu mă puteam abţine...spunea numai tâmpenii.
G: -Ultima chestie nu a zis-o el...aşa mă gândeam eu...
F: -Eşti sadic...
G: -Acu câteva zile îţi plăcea
Am tăcut. Era un cuţit în rană...acum câteva zile...când ei erau aici...
G: -Scuze...Vroiam să îţi spun că el e prea paranoic. Nu se va întâmpla nimic cu noi şi ne vom întoarce în curând. Eu mă întorc. Am vrut să mă acomodez un pic cu ei, să îi cunosc mai bine, puterea mea este de a vedea relaţiile dintre oameni şi personalităţile lor, şi am vrut să îi cunosc şi pe cei din Nord. Am întâlnit-o şi pe prietena ta, Suki şi pare de treabă.
F: -Stai...ai zis că te întorci? Când?
G: -Azi...se presupunea că trebuie să fiu deja în avion, dar are întârziere. E o furtună de nedescris aici, în Seattle.
F: -Seattle? Parcă trăiaţi în Forks! Şi cum poţi să pleci? Nu trebuia să pregătiţi pentru venirea ălora?! Nu mai înţeleg nimic!
G: -Păi, casa e în Forks, dar numai de la Seattle pot să iau avion spre Tokyo. Cât despre ăia, am vorbit cu Eva. Ea m-a lăsat să plec, nu au chiar aşa de multă nevoie de mine.
F: -Şi aici e furtună...sper să ajungi în regulă...
G: -Se pare că se mai diminuează...cred că în 15 minute o să decolăm. Mai bine aş mai suna-o încă o dată pe Eva să văd ce se întâmplă. Băieţii nu ştiu că am plecat.
F: -Poftim?!
G: -Da, doar Eva ştie că vin la tine...cred că Raidon va turba.
Începuse să râdă. Of, era incurabil.
F: -Să te aştept la aeroport?
G: -Hmm...ar fi o idee... se presupune că o să aterizez în Tokyo pe la 6... Tu n-ai şcoală?
F: -Păi...
G: -Chiuleşti?zise el şi râse.
F: -Nu chiulesc...am grijă de surioarele mele. Una din ele e bolnavă.
G: -Deci chiuleşti...
F: -Ba nu..
G: -Ba da!
F: -Ba nu!!!
Grey râse din nou şi am râs şi eu.
F: -Vin pe la 6 la aeroport. Sper să nu aştept mult!
G: -Da, da...
F: -OK, bye!
G: -Ceao!
Am închis şi am privit în gol. Grey se întorcea...Raidon de ce nu se întorcea? Poate că până la urmă nu mă iubea...sau era prea paranoic...nu ştiam care variantă era mai dureroasă de crezut.

~Life story~ - Norocul meu că am reuşit s&#259 - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de Esbe, in **...:::Life Story:::...** RPG · 40.2KB


_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
 
   
#88
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
După o zi în care Tenshu, Raidon şi Kay erau de negăsit, am putut respira liniştită. Cel puţin nu le mai vedeam feţele mult prea serioase (şi în cazurile lui Kay şi Raidon, pline de furie şi dispreţ, ca întoteauna). Fiind din nou seară, Atsuki şi cu mine am ieşit la o plimbare prin pădure. Era locul nostru preferat. Noaptea, totul este mirific în locul acela.  Totuşi, eram puţin neliniştită. Când Atsuki a venit la mine cu ideea de plimbare, părea puţin cam... agitată. Sau poate doar mi se părea.
Era atâta liniştite în jurul nostru (bineînţeles, nu prea se iveau animale, de frică, presupun), iar noi tot înaintam şi înaintam de vreo câteva ore. Nu eram nicidecum obosită, însă devenea cam plictisitor să tot mergem, fără să vorbim deloc. Teama a pus din nou stăpânire pe sufletul meu. Mă îngrijora cumplit graba cu care urcam muntele. N-am ajuns niciodată până la munte... Cel mai mult am mers până la marginea opusă a pădurii! Şi în plus, observasem că cei doi nebuni, Hirose şi Amaya, fratele şi sora lui Tenshu, nu dăduseră pe acasă toată ziua. Doar Saruki şi Yureshi, părinţii lui Tenshu, erau, însă parcă tot timpul mă ignorau şi erau foarte abătuţi (ceva total anormal pentru Yureshi). Nu i-am văzut de când au dispărut băieţii. Ceva se întâmpla şi trebuia să aflu.
Suki: Atsuki-san, ai face bine să-mi spui ce se întâmplă, pentru că altfel mă întorc acasă şi aflu singură!(ce directă eram...)
Atsuki: Huh? Ce să se întâmple? Despre ce vorbeşti?...*se uită îngrijorată la mine*
Suki: Atsuki-saaaan... Nu te juca cu mine...*privire înfricoşătoare*
Atsuki*râzând din toată inima(care nu mai bătea, oricum)*: Vai, Suki-chan... Îmi place de tine...*râde în continuare* Nu ştiam că ascunzi partea asta în tine... Ha, ha, ha!! Nu, serios. Ia gandeşte-te... Dacă s-ar fi întâmplat ceva, nu ai fi prevăzut asta? Hm? Nu e logic?
Suki*rămânând pe ganduri o clipă*: Păi... Presupun că da, dar... te comporţi foarte ciudat... Măcar explică-mi ce căutăm pe munte. Nu am mai fost aici niciodată.
Atsuki: Totul are un început, nu?*îmi face cu ochiul* M-am gândit că dacă schimbăm puţin traseul, n-o să se întâmple nimic, nu? Uite, aproape am ajuns în vârf! Hai să ne întrecem!*o zbugheşte într-o secundă*
Suki*strigând din toţi rărunchii*: OOOOIII!!! MATTE YO, ATSUKI-SAAAAN!! VIN ŞI EEEEU!*alerg cu viteză mare spre ea*
Atsuki*întristându-se deodată*: *Mai bine o ţin ocupată, până se termină toată nebunia asta... N-ar putea suporta fără să se implice şi ea. Tenshu-kun m-ar omorî! Dacă asta ar fi posibil...**grăbeşte pasul*
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Tenshu*alergând cu viteză maximă*: Cât mai avem, Raidon?
Raidon*alergând puţin în faţa lui*: Nu mult... UITE-I!!
O întreagă armată de vampiri nou-născuţi devasta totul în calea lor. În clipa în care i-au văzut pe Tenshu, Kay, Raidon, Amaya şi Hirose, s-au năpustit asupra lor.
Amaya*rânjind diabolic*: SĂ-I TERMINĂM!!*sare la gâtul unui nou-născut*
Hirose*rânjind şi el*: Da... Gata cu nou-născuţii!!!*muşcă şi el de gâtul altui vampir*
Tenshu*lacrimă anime*: Ăştia doi n-or să se schimbe vreodată... Să trecem la treabă, minna!
După o jumătate de oră plină de lupte şi morţi, toţi cinci erau într-adevăr obosiţi. Numărul era copleşitor. Erau mult mai mulţi decât se aşteptau. De câteva zile, nişte necunoscuţi îşi făceau de cap cu locuitorii din Washington. De la un singur nou-născut, au ajuns la 36! Desigur, ei nu trebuiau decât să muşte unul, că restul era aranjat. De când Saruki, tatăl lui Tenshu, a aflat asta, imediat a hotărât să-i trimită pe copii şi pe Kay şi Raidon să vadă ce se întâmplă. Ştia că vor trebui să se şi lupte, dar nu-şi făcea griji. Avea încredere deplină în ei. Înainte să plece, totuşi, Tenshu a rugat-o pe Atsuki să mă ducă departe de locul luptei, că să nu intervin şi să mă rănesc (de parcă asta era posibil). În timp ce numărul vampirior scădea, Raidon părea sigur în privinţa victoriei, aşa că nu-şi făcea griji. Stătea liniştit lângă un copac, aşteptând să se termine totul. Nu mai erau decât trei ameţiţi, pe care puteau să-i rezolve uşor prietenii lui. Amintindu-şi scenele luptei, a început să intre puţin în panică.
Raidon: *Parcă acum cinci minute erau... patru vampiri... DA! Mai era şi unul cu o şapcă neagră! Ţin minte bine... Şi nu am văzut să fi fost învins încă... Oare unde o fi?*
În timp ce se gândea la toate astea, în spatele lui, un tânăr de vreo 15 ani, cu o şapcă neagră, stătea cocoţat în copacul pe care se odihnea Raidon.
?: *Şansa mea, şansa mea!! Daa...**sare peste Raidon şi îşi înfige colţii otrăviţi în gâtul lui*
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Suki*ţipând de durere*: AAAAAAAAAHH... Atsuki-saaan!!!!!!!!!!! Atsuki!!!!!
Atsuki*fugind spre ea*: Suki-chan!! Suki, linişteste-te!!! Ce s-a întâmplat?!
Suki*privind-o cu groază*: E Raidon!! E... E... MORT!!*plânge cu sughiţuri*
Atsuki*îngrozită*: Mo... mort?............ 



_______________________________________
Click.
 
   
#89
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Prima zi fără ei la şcoală! Putea fi ceva mai îngrozitor?Orele treceau rapid pe lângă mine, fără Kay, fără Raidon, chiar fără Fureya şi fără Suki... Mă simţeam blestemată. Mergeam pe holuri şi toţi se uitau ciudat la mine. Fetele mă invidiau, băieţii mă fluierau. Adevărul e că făcusem un spectacol bun pe gheaţă alături de Kay, lucru pe care n-aveam să-l uit prea curând. Îmi aminteam cum mă ridica ca pe o bucată de porţelan: uşor şi cu multă grijă să nu mă spargă în mii de bucăţele. Tremuram toată când îmi aminteam că nu era lângă mine şi acum.
Seara, acasă, Inuyasha era destul deocupat cu televizorul ca să mă mai observe cât de plouată era. M-am dus în camera mea, aşteptând cuminte, cu lumina de la veioza mea roşie aprinsă, să mă sune şi să-i aud vocea. Dar n-a sunat. Am tot aşteptat. Mâna îmi tremura pe butonul verde activat pentru numărul lui de telefon, dar inutil! N-am putut să-mi încalc promisiunea şi nu l-am sunat. Lacrimile mă năpădiră. De ce eu? Putea măcar să-mi zică că s-ar putea să nu mă sune.... Îmi venea să-mi dau cu pumnii în cap! Poate că nu putea chiar acum....

Cred că era două dimineaţa când telefonul a început să vibreze pe noptieră. Adormisem aiurea, cu o mână pe noptieră, picioarele întinse aiurea pe tot patul, cu rochiţa în care dormeam înfăşuraţă pe mine în toate direcţiile. Am început să-l caut cu faţa încă în perne.Am răspuns cu jumătate de gură:
K: Aaaalo?
-Kayo, scuze... nu mi-am dat seama că dormeai....
K: Kay!(am sărit deodată mai fresh ca niciodată )
Ky:Chiar el, frumoaso!
K: De ce nu m-ai sunat mai devreme? Aproape că am turbat de nervi!
Ky:Poate pentru că nu puteam... Ştii... ar fi fost culmea să te sun din mijlocul luptei... Voiam să-ţi spun doar... ei bine... s-ar putea să nu te mai pot suna...s-ar putea chiar să nu ne mai vedem niciodată...
K: Kay! Doar nu vorbeşti serios....
Ky: Îmi pare rău, prinţeso! Dar viaţa mea e din ce în ce mai periculoasă aici. Raidon a fost rănit chiar azi. Din fericire, tatăl lui Tenshu e destul de priceput şi l-a vindecat rapid. Allan, tatăl meu, şi cu mine ne îndreptăm acum spre Forks, din nou! O armată de nou-născuţi a fost decurâd detectată şi se îndreaptă cu rapiditate spre oraşe mai mari. Vrem să-i anihilăm înainte să apară cealaltă gaşcă. Îmi pare rău, Kayo! (îi auzeam suspinele şi lacrimile din voce) S-ar putea să nu ne mai vedem niciodată. Să ştii că te iubesc mult! Poate că voi mai încerca să mai iau legătura cu tine... asta dacă...

Şi-mi închise... cred că voia să zică "Dacă voi mai scăpa cu viaţă". Lacrimile mă invadară. Mă simţeam abandonată pe farfurie de plastic într-un ocean în timpul unei furtuni. Oare era posibil? Kay să mă părăsească şi pe mine? Trebuia să şterg coşmarul ăsta cât mai repede din capul meu.

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#90
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
După sperietura pe care am tras-o cu Raidon, Atsuki m-a adus acasă. Eram devastată, iar când l-am mai şi văzut pe canapea în nişte dureri infernale, m-am pus din nou pe plâns. Îmi era teamă că dacă Fureya afla, cine ştie ce ar fi făcut de supărare. Oricum, nu avea cum să moară... nu? Dar ţipa pur şi simplu! Am fugit în camera mea şi am rămas singură.
A doua zi, am coborât în sufragerie, unde Atsuki şi Tenshu discutau.
Tenshu: Suki, iubita mea, eşti bine?*mă îmbrăţişează tandru*
Suki*ieşind din îmbrăţişarea lui*: Raidon... Unde e?... (Vocea mea suna groaznic, având în vedere că de obicei suna ca un cântec de clopoţei, iar acum suna ca nişte clopote ruginite de biserică ).
Tenshu: A... Raidon e bine, Suki... Tata a avut grijă de el.
Mi-am ridicat privirea.
Suki: Hontou?... (Serios?...) Saruki-san este doctor?... (Încă nu nu eram în stare să spun mai mult de 4-5 cuvinte.)
Atsuki: Tata nu e doctor, Suki-chan. Dar Raidon e vampir până la urmă, aşa că a fost uşor să fie vindecat. Cel mai mult s-a vindecat singur...*zâmbeşte liniştitor*
Suki: Sou... (Aşa deci...) E bine atunci....(Încă nu zâmbeam, dar am oftat.) Cred că vreau să ies puţin să iau nişte aer curat.
Atsuki: Dar afară-
Tenshu*întrerupând-o*: Vin cu tine!
M-am uitat la el cu tristeţe în ochi şi mi-am dat seama cât de dor îmi era de el. Chiar dacă nu ne mai văzusem de câteva ore doar.
Suki: Bine.
M-a luat de după talie şi am ieşit. Afară ploua. Cred că asta vroia să-mi spună Atsuki, dar mă simţeam de parcă eu provocasem acea ploaie. Eram atât de deprimată încât nu îmi mai păsa de nimic. Am rămas pe terasă, cu Tenshu având braţele aruncate în jurul umerilor mei. Mi-am pus mâinile îngheţate pe braţele lui puternice. Şi totuşi, în adâncul sufletului eram extrem de fericită că Raidon era bine, iar Tenshu era din nou lângă mine. Am oftat din nou, dar de data asta mai liniştită. Apoi nu ştiu de ce mi-a venit să-l întreb asta, dar totuşi...
Suki: Tenshu-kun, unde este Kay? Şi restul? E cam multă linişte în casă...
Tenshu: Păi... Amaya şi Hirose au ieşit în oraş să vadă ce se mai întâmplă, însemnând dacă mai sunt şi alţi nou-născuţi, mama şi tata sunt în partea opusă lor, iar Raidon este la etaj, în camera mea. Se odihneşte.
Am mai stat câteva secunde în linişte, apoi am observat că ocolea un subiect.
Suki: Dar Kai?
Tenshu*puţin surprins, dar apoi trist*: Kai este... plecat cu tatăl său... spre Forks. (Oftează.) O altă armată de vampiri se îndreaptă spre oraşele mari şi...
Suki*sărind ca arsă*: Vă veţi lupta din nou?!
Acum eram cu faţa înspre el, îngrozită, dar în acelaşi timp, furioasă. Tenshu a privit în jos, mai trist ca înainte.
Tenshu: Hai...
Suki*fără să stau pe gânduri*: Atunci voi lupta şi eu! Şi să nu te prind că mă refuzi, că nu-ţi merge cu mine! (Deja "văzusem" asta.)
Tenshu: D-demo!... Am rugat-o pe Atsuki special să te ducă departe de locul acela numai ca să nu te răneşti! Nu aş putea suporta să... păţeşti ceva, Suki...
Apoi m-a sărutat din nou, de data asta cu mai multă pasiune. I-am răspuns şi eu, dar apoi i-am repetat aceeaşi frază.
Suki: Nu-ţi merge cu mine, Tenshu.
Tenshu*după câteva secunde lungi de tăcere*: Pot avea încredere că nu vei păţi nimic, iubirea mea?
L-am privit pentru câteva clipe, apoi am reuşit (în sfârşit) să schiţez un zâmbet cât se poate de sincer.
Suki: Hai.
Ne-am îmbrăţişat, apoi am intrat în casă. Atsuki se uita la televizorul cu ecran plat din sufragerie. Ne-a privit în ochi pe amândoi, observând că eram cu zâmbetul pe buze. A chicotit. Am râs şi eu încet, dar apoi neprevăzutul s-a întâmplat. Am ciulit urechile şi am auzit la ştiri următoarele:
"Crime fără precedent: Un autor necunoscut a comis în ultimele două săptămâni peste 50 de crime, toate în oraşul Forks. Metodele sale sunt foarte bizare: victimele erau înţepate în gât cu un obiect extrem de ascuţit, apoi decedau. După care, a doua zi, acestea pur şi simplu dispăreau. O mulţime de semne de întrebare se ridică acum... Cine este această persoană sau poate aceste persoane, pentru că nu se ştie încă numărul făptaşilor, şi mai ales, care este motivul acestor crime îngrozitoare şi de ce victimele sunt răpite? Vom reveni mai târziu cu alte detalii..."
Atsuki a închis televizorul. Toţi eram în stare de şoc acum.
Suki: Cum... Cum este posibil?... 50 de nou-născuţi în două săptămâni?
Tenshu: Noi ne-am luptat cu o mică armată chiar ieri, şi nu erau foarte avansaţi... Asta înseamnă că...
Atsuki: Cei de ieri erau doar o mică parte din întreg! Cel sau cei care i-au creat au pregătit de două săptămâni adevărata armată!...
Suki: De-abia acum urmează adevărata luptă...
În secunda următoare, toţi ceilalţi patru membrii ai familiei au intrat pe uşă, alarmaţi.
Saruki: Vin acum înspre noi! Sunt în jur de 50-60 şi nu sunt prea prietenoşi...
Atsuki: Da, ştim deja asta...
Tenshu s-a uitat înspre mine şi m-a întrebat cu toate seriozitatea de care putea da dovadă:
Tenshu: Deci, Suki... Eşti pregătită pentru prima ta luptă? Poţi oricând să renunţi pentru că-
Suki: Sunt pregătită. (M-am uitat înspre ceilalţi.) Sunt gata să lupt alături de familia mea!

_______________________________________
Click.
 
   
#91
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Pe capul meu se prăvălise tot cerul. Nu mai eram bună de nimic. Inu intră în camera mea să mă roage să merg la masă. Fără nicio şansă. Rufuzam orice-mi putea aminti de Kay al meu.
   I: Kayo, o să te îmbolnăveşti în stilul ăsta!
   K: Ţi-e frică să-mi cumperi medicamente sau crezi că farmacista o să te corupă şi pe tine să iei?
   I: Kayo, vorbesc serios! N-ai băgat nimic în gură de vreo două zile!
   K: Ba am băgat! Aer! În fiecare secundă!
   I: Asta e o veste bună. Înseamnă că mai ai de gând să trăieşti!
   K: Vreau să trăiesc, dar altfel...
   I: Lângă Kay...?
   K: Wow! Ce frate inteligent am! Sau ai stat în soare să-ţi mai dezgheţe creierul?
   I: Uite-o şi pe Miss Sarcasm! Da, am stat, te încălzeşte cu ceva?
   K: Într-un fel...
   I: E bine... Progresăm...
   K: Inu, n-ai pe capul cui să stai?
   I: Ba da, dar al tău e mai blănos, de-aia îmi place să stau pe-aici... Apropo... pe la şcoală nu mai treci?
   K: În curând trebuie să plec... Nu vreau să-mi stric tocmai acum reputaţia... e clasa a12a pana la urma!
   I: Una pe care ai avansat-o usor de tot... Surioara mea genială...
   K: Te-a apucat dragostea de mine?
   I: Da... Şi eu te iubesc...
   Am luat o altă pauză completă. Eu cocoţată pe mijlocul patului, el privindu-mă cu o blândeţe grea în ochi de pe treptele de la marginea patului.  Oftă adânc şi se întoarse spre mine, zburlindu-mi părul, apoi zâmbi.
   I: Kayo, să ştii că se va întoarce Kay după tine! Mi-a promis că nu te va lăsa sub nicio formă.
    K: Zici şi tu aşa...
    I: Ba chiar deloc!
    Se uită o clipă în pământ ca şi cum pătura de pe pat i-ar fi dat curaj. Inspiră ca şi cum era prima oară când făcea asta, apoi se uită la mine şi spuse totul ca o avalanşă.
     I: Kayo, ştiu că....Kay nu e ceea ce pare... Ştiu că e... Vampir... Mi-a spus înainte să plece.... dar el tot te iubeşte. Îţi spun cât de sincer pot că el nu va muri în luptele alea, pentru că ar ştii că nu l-aş putea ierta că te-a rănit în felul ăla... nu s-ar ierta pe sine! Îţi jur că se va întoarce la tine! Te iubeşte prea mult! Nici eu nu pot să spun că te iubesc cât te iubeşte el, surioară!
    Am rămas... stană de piatră. Nu mai mişcam! Erau prea multe informaţii deodată... Fratele meu ştia că singurul bărbat pe care l-am iubit vreodată e Vampir, şi ştia că se va întoarce teafăr şi nevătămnat pentru că nu s-ar putea ierta dacă i se întâmplă ceva ca eu să sufăr....     

Tare!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#92
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
http://www.trilulilu.ro/kayo_yuko/f0a7ef9513d7fc asta e melodia pe care mi-am imaginat-o ca opening pentru  buncata mea de poveste melodia se potriveste manusa cu actiunile intreprinse de Kayo si de Kay.

Kay:


      Alergam ca un nebun prin pădure la o viteză la care mă întrebam singur: "oare cum de nu mă izbesc de copacii ăştia?". Un singur lucru aveam în minte... O făcusem pe Kayo să sufere... ce "om" puteam fii? Ce inimă aveam? Sau nu aveam? Dar iubeam ca un nebun!
      Brusc am auzit un gând înfiorător... care m-a făcut să regret imediat că am putut să fiu atât de neglijent! Mama! Se uita prin mintea mea!
eva: Kay... ai ceva să-mi spui?
Kay: Probabil că nu... Cred că ai văzut prea multe deja!
Eva: Ce-am vorbit noi despre: NU ATRAGEM ATENŢIA ASUPRA NOASTRĂ! ?
Kay: Poate-mi poţi impune să nu mănânc oameni, să nu rănesc, să nu răzbun, să mă ascund... să am grijă ce fac... Dar nu-mi poţi interzice să iubesc!
Eva: Dar, Kay! E OM!
Kay: Şi ce importanţă are asta? Poate să fie şi Vârcolac! Şi copil al Lunii! Nu-mi pasă! O iubesc!
Eva: Kay... eşti sigur că nu e vorba de... sete?
Kay: Nu! Nicidecum! Nu i-aş face rău Kayei nici dacă de asta ar depinde viaţa mea sau a oricăruia din familie! Kayo E TOTUL pentru mine!
Eva: Kay, ce spui tu, e prea mult! Spui numai bazaconii! Vrei să spui că n-ai omorî-o pe muritoarea asta dacă de asta ar depinde viaţa MEA?
Kay: Cu siguranţă, NU! Kayo e totul, ţi-am mai spus! Dacă ei i se întâmplă ceva, eu nu mai am pentru ce trăi!  E chiar atât de greu de priceput?!
Eva: Mai vedem noi!
Închise canalul! Parcă nu voia să se mai gândească la mine. M-am oprit la pândă. Un cerb se apropia iar mie îmi suna în cap clopoţelul de "ora mesei!". Ascultam în continuare gândurile Evei. Aveam de gând să mă amuz puţin de planurile ei de a mi-o scoate pe Kayo din cap. Apoi am văzut coşmarul...   VIVIANE!
    Cine e Viviane? Coşmarul meu! E o Vampiriţă de vreo... 100 de ani... cel puţin... pe care Eva încearcă să mi-o bage pe gât încă din primul an din care m-am născut ca Vampir... E destul de înaltă, ochii caramelizaţi... uşor roşiatici... mai gustă şi oameni de poftă, zice ea, blondă oxigenat, cu o faţă angelină, bust şi dos foarte proeminete, talie de viespe... Poate credeţi că "oare ce găsesc rău la ea"... ei bine... nu o pot suferi... e... complet Bleah! pentru mine... Prea se crede bună rău. S-a dat la mine şi a sfârşit printr-un geam, căci m-a enervat rău de tot! Eva a rugat-o să nu mai apară o vreme... şi-a găsit tocmai acum momentul în care s-o cheme înapoi?! O să iasă urât!
     Cerbul se apropia rapid, dar tot nu se punea cu picioarele mele! Mă mândream mereu cu forţa din ele! L-am simţit şi mirosul de sânge proaspăt îmi inunda nările, iar simţurile o luau razna! Am sărit înapoi fix în coarnele lui, pe care, din nefericire, le-am făcut aşchiuţe. N-a avut timp să ragă... Mi-am înfipt colţii în gâtul lui şi am tras cu sete seva roşie. Nicio picătură pe lângă! Super! Nu trebuia să dau chiar acum pe-acasă... dar mirosul de animal şi părul pe care l-a lăsat pe mine ziceau altceva... A trebuit să mă întorc...
     Atunci am auzit ceva mai multe voci decât aş fi vrut! Capul îmi vuia... Am vrut să mă ţin bine şi să stau calm. Dar vestea m-a zăpăcit repede! Tata se putea descurca şi singur cu ăia 10 din Forks.Aveam să mai dau ceva telefoane. Raidon trebuia să se ridice şi el până la urmă... Dar 50 SAU 60 DE NOU-NĂSCUŢI erau în drum spre casă chiar acum. Până şi Viviane nu mă mai înspăimânta atâta ...


      Când am ajuns, casa era pe jar. Raidon chiar făcuse efortul de a se ridica... Dacă mă gândesc mai bine, trebuia să-l fi lăsat în pat... Eva era în alertă maximă... Tenshu fierbea aproape zdrobind mâna lui Suki care "vizualiza", Atsuki, Amaza şi Hirose se fâţâiau ca nişte titireze prin cameră... Saruki o săruta pentru prima oară într-o săptămână pe Yureshi. Imaginea era înspăimântător de.... Acră pentru mine.... Toţi (sau măcar aproape) Aveau o pereche, numai eu nu... Kayo... Şi când te gândeşti că şi ea putea să fie lângă mine acum... prost eu că am refuzat... S-o mai ţin om... Hm... PROOOOST! Eva se uită în capul meu, apoi citii câteva gânduri zburătoare:"De ce se tot gândeşte băiatul ăsta la o muritoare când Viviene e şi mai frumoasă, are şi experienţă... N-o să se maturizeze niciodată!"
     Ea vorbea? O fi fost împietrită la vreo 30 şi ceva de ani, dar tot n-avea minte. Tata, Kamelon, e tot o operă de-a ei! Apropo de opere... Gray lipsea... Hmm... Ciudat! În fine... cret e că toţo ochii erau asuprea mea. Mi-a scăpat un "ce!?"
Tenshu: Nimic!
Suki: Absolut nimic! (privirea şi capul ei erau complet liniştite!)
Yureshi, Eva, Saruki: Şi Kamelon?
Kay: Ahaaaa! Despre asta era vorba! Logic vorbind... N-are nevoie de mine! Puterea lui e nimicitoare în cazul în care aţi uitat... Se descurcă şi singur... Dar voi...
Eva: Kay! Eşti un iresponsabil!
    Ok! Gata! Oficial mă enervase!
Kay: Ştii ceva, Eva! M-am săturat! Ai de gând să mă accepţi vreodată? În afara faptului că mă critici mereu, eşti prea protectivă, nu faci nimic să mă ajuţi!  Am şi eu nevoie de... De sprijin! Am venit în primul rând să mă schimb, apoi sunt vreo 60 de vampiri afară cu un venin destul de puternic! E cazul să vă ajute încă unul mai mare! Ştiu că şi Suki luptă, dar tot nu va fi îndeajuns!
Eva: Kay! Încetează cu prostiile! Tatăl tău are nevoie de ajutor!
Kay: Dacă ar fi avut nevoie de ajutor, ar fi dat un telefon să ne anun....
     M-am oprit în mijlocul propoziţiei. Tocmai tresărisem într-un timp cu Suki şi Raidon!
Kay, Suki, Raidon: VIN TOŢI SPRE NOI!!!

Tata apăru la nu multă vreme după strigătul nostru disperat. 11 contra aproximativ 70 şi un rănit, ceea ce ne aducea la 10... adică 7 de căciulă...! Asta urma să fie o experienţă de neuitat! Mă mai luptasem şi înainte, dar niciodată cu atât de mulţi contra noastră... Grey, nemernicul, scăpase... hmmm...
   

Bătălia începu la două ore după ce semnalul de alarmă a fost tras! Ne-am dus cât mai sus pe munte, conduşi de Suki şi Atsuki care găsiseră un teren numai bun în mica lor excursie de acum ceva vreme.  Arăta ca o armată înfiorătoare iar noi ca nişte eroi prăpădiţi. M.am uitat la toţi. Numai ochii lui Suki străluceau de nerăăbdare... Mă gândeam iar la posibilitatea de a o avea pe Kayo lângă mine chiar acum şi simţeam nevoia să-mi dau cu pumnii în cap! Eva îmi aruncă altă căutătură plină de dezaprobare, dar ia uite că nu mai puteam eu!  Mă preocupa mai mult viaţa mea... Trebuia să rămân în viaţă pentru Kayo! Vroiam să mai am şansa de a o mai strânge odată în braţe. Regretam enorm că nu puteam dormi ca să o visez. Uitasem cât de minunat poate fi sentimentul ăsta omenesc... Eh... dar asta-i viaţa!
   Erau tineri, poate prea tineri, urmăriţi de o furie inexplicabilă, că doar nu le făcusem nimic. Se uitau la noi de parcă eram o durere în oasele lor... De ce? Cine greşise aici? Cine îi crease până la urmă? Era ceva necurat la mijloc!

Şi lupta a început! Atacau sistematic, parcă fiind învăţaţi! Nu aveam mare experienţă, dar măcar ştiam că erau foarte slabi în părţi. Oasele nu se formau foarte rapid, aşa că rezistenţa lor era nulă. Mâinile, picioarele şi colţii mei îi rupeau uşor. Îi luam încet... Mai întâi verificam ce au îm minte.... Şi am dat de ceea ce aşteptam! Ceva care să mă supere la culme!

    În urmă cu câteva luni, în timp ce căutam un hotel să mă cazez (abia ajunsesem în Tokyo cu bursă aşteptam la semafor, ascultând o melodie ritmată. Afară era frig, dar mie nu-mi păsa şi stăteam cu capul scos pe geamul deschis. Atunci a trecut pe lângă mine. I-am simţit mirosul şi am ridicat capul năuc, încercând să-mi abţin setea. Era cea mai frumoasă fiinţă pe care o mirosisem vreodată. M-am uitat mult timp după ea în oglinda retrovizare, încât am şi rămas parcat. Când am simţit că o pierd din vedere,am întors maşina şi am pornit ncet şi de nedetectat după ea prin oraş. Trebuia să o găsesc cumva! Doar nu putea fi aşa de greu. Am încercat să îi caut gândurile, însă fără folos. Când mă îndreptam spre ea, citeam gândurile celor din jurul ei, numai pe-ale ei nu. Mă făcuse curios! Nu putea fi vampir, căci mirosea ca un om (şi încă unul foarte gustos)! Mă întrebam unde se ducea la ora aia, aşa că m-am decis să n-o pierd. Prea pretioasa!
     S-a afundat într-un parc prin care puteau trece şi maşini, dar m-am mai vrut să intru. Am aşteptat acolo. Nu peste multă vreme, am auzit cele mai nenorocite gânduri, cele mai perverse (mai perverse decât eu însumi le-aş fi putut concepe!) aşa încât aproape că am început să tremur, deşi asta nu era vampireşte posibil. Erau zece, erau mari, erau "bătrâni" (eu vorbeam? Le puteam fi străbunic!) Am pornit maşina în cea mai mare viteză şi am avul pentru o clipă intenţia să le sfărâm păicioarele că e gândeau la ea în felul ăla. Nici măcar nu ştiam cum se numeşte, dar aveam eu să aflu cumva. Atunci am citit fugitiv în capul unuia că e Kayo Yuko...
    I-am ordonat aproape să se urce în maşină şi faţa ei denota o anumită teamă... dar s-a urcat. Am început să mârâi sesizabil la ei, astfel încât să se dea înapoi de frică. Setea îmi juca feste, aşa că luasem o poziţie de atac. Gândindu-mă iar la Kayo cea din maşină, m-am răzgândit, deşi, pentru ceea ce gândiseră despre ea, mă făcea să-mi doresc să le articulez ceva pumni! M-am urcat în maşină şi a încercat să facă conversaţie. Amintindu-mi de blestemaţii ăia, am început să-mi muşc nervos degetul că nu le-am dat o lecţie de bună-purtare.
    Acum, printr-un miracol probabil, erau în faţa mea, cu nişte ochi roşii-castaniu-închis, denotând foame. Prima oară mă bucuram că-mi puteam lua revanşa. Văzându-mă, probabil că şi lor li s-a deschis apetitul de bătaie. Am zărit în capul unuia o imagine cu mine şi cu ei... într-un boschete, cu Kayo... Mi-am dezvelit dinţii cu o furie nemărginită iar ochii aproape că mi-au luat foc. Gândindu-mă la rândul meu la Kayo, Kayo a mea, mlădioasă, sinceră, sau măcar parţial, dulce şi plăpândă, aproape că am început să simt turbare în tot corpul. Muşchii mi s-au încordat rău, iar nervii, întinşi la maximum acum, mi-au dat un elan nebun. I-am doborât aproape fără să trag aer în piept niciodată. PE TOŢI 10!

Abia acum îmi dădeam seama ce înseamnă Kayo defapt pentru mine!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#93
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
Lupta a continuat mai multe ore, deşi nouă ni se părea că au trecut doar câteva minute. Nou-născuţii erau mult prea firavi pentru luptă, aşa că i-am învins destul de uşor.
Fiind prima mea luptă, mă întrebam cum aveam să mă descurc. La început, aproape că tremuram de frică (chiar dacă tehnic vorbind, nu e posibil), dar am încercat să mă păstrez calmă şi cu un zâmbet malefic pe buze, ca şi cum aş fi fost gata de luptă oricând, oricum şi oriunde. Şi se pare  că mă speriasem degeaba. În numai jumătate de oră, am reuşit să dobor fără mare greutate 12 vampiri. În afara faptului că erau extrem de agitaţi, nu prezentau niciun pericol. Nici nu m-am obosit să-i muşc de gât. O ruptură aici, una acolo, o zgârietură peste gât (mai precis, peste vene, ca să termin mai repede) şi gata o duzină din ei! Ştiu că am luat mai mulţi decât trebuia, dar adrenalina nu poate oprită o dată ce începe!... Şi în plus, nimeni nu părea să observe. După ce lupta a fost declarată "terminată". Ne-am strâns cu toţii într-un cerc, să verificăm dacă e cineva rănit etc. După cum mă aşteptam, toţi eram în regulă (puţin murdari de sânge, iar Amaya şi Hirose nu se puteau să se abţină să nu se lingă...) şi până şi Raidon se luptase! Trei-patru tot au fost ai lui... Am zâmbit cu toţii mulţumiţi, îmbrăţişându-ne, apoi ne-am îndreptat spre casă. Merita să sărbătorim!
Odată ajunşi, ne-am împărţit pentru băi ca să ne spălăm. Apoi, Atsuki şi cu mine ne-am ajutat reciproc să ne îmbrăcăm frumos pentru ocazia asta. Întâlnindu-l pe Tenshu pe hol, ne-am îmbrăţişat şi ne-am sărutat de parcă  nu ne-am mai fi văzut de un secol. I-am luat pe Atsuki şi Tenshu de mână şi ne-am îndreptat spre living, unde ne aştepta toată lumea.
Saruki: Iat-o şi pe noua noastră fiică! Vino să te îmbrăţişez, Suki!
Am zâmbit cu toată dragostea de care puteam da dovadă, şi am sărit în braţele lui. Toţi au râs, după care ne-am aşezat la o masă gigantică, unde câteva pahare pline cu (da, aţi ghicit) sânge de animal ne aşteptau. Am ciocnit cu toţii, am băut, am vorbit, am zâmbit şi am râs. Toţi, mai puţin Kay. Am mers la el, mi-am pus mâna pe umărul lui, ca să-l consolez. Era evident de ce era  trist. Kayo... Şi mie îmi era un dor nebun de ea. De ea şi de Fureya. N-am mai aflat ceva de ele de când am ajuns aici. Îmi era teamă că poate m-au şi uitat... L-am privit pe Kay cu nişte ochi plini de regret şi i-am şoptit la ureche:
Suki: Du-te şi viziteaz-o. Vreau şi eu să ştiu cum o mai duce...
Kay şi-a ridicat privirea spre mine. Avea un aer plin de speranţă acum. S-a ridicat şi m-a întrebat foarte serios:
Kay: Eşti... sigură? Că pot să plec?...
Suki*aprobând din cap*: Desigur. Din partea mea şi a lui Tenshu eşti liber să pleci oricând doreşti. Dacă ar exista vreo posibilitate să o aduci  şi pe Kayo aici...*privesc în pământ, sigură de răspunsul lui*
Kay: NU! E clar că nu pot risca să aduc o muritoare aici!.... Dar... o să merg să o văd... Şi îţi mulţumesc... pentru tot, Suki-chan...
M-a îmbrăţişat rapid, după care a ieşit spre maşina lui. Tenshu l-a observat şi era gata să-l urmărească, dar l-am prins de braţ şi am dat din cap.
Suki: Lasă-l să o vadă. Se va întoarce...
Apoi i-am zâmbit, iar el şi-a dat drumul din încordare. Ne-am întors în living, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

_______________________________________
Click.
 
   
#94
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
off topic: Merci, Anita! Mi-ai oferit ce-mi trebuia!

on topic
Kay:
Ideea lui Suki mi-a dat mie o altă idee la care nici nu m-aş fi aşteptat să mă gândesc!
Am pus mâna pe telefon. A sunat de câteva ori, apoi o voce de soprană dulce mi-a răspuns somnoros. M-am uitat la ceas. Al meu arăta două noaptea. Ce trecuse timpul! Era două noaptea! Probabil că ea dormea acum. M-am decis să închid.
Conduceam prin noapte ca si pe ziuă. Nu realizasem niciodată diferenţa asta până acum, când mă aflam mai mult în preajma lui Kayo. Mi-era un dor nebun de ea. Deja trecuseră două luni lungi de când plecasem şi o lună si vreo două săptămâni de când vorbisem ultima dată cu Kayo.
Mă uit pe fereastra uscată. Niciun abur pe nicăieri. Mă uitai fugitiv şi la celelate maşini care treceau pe lângă mine şi vedeam numai cupluri care probabil se întorceau de prin oraşele vecine de la cinematografe, terase, restaurante şi tot tacâmul. Gândul îmi fugi iar la Kayo, la umanitatea care lipsea  mai mult ca întregul din mine.
Cred că am mai mers vreo jumătate de oră. Trebuia să ajung în oraşul vecin ca să ajung la cel mai apropiat aeroport să mă interesez de primul zbor. Voiam să ajung cum nu se putea mai repede la ea, să o strâng cât de uşor puteam în braţe (speram să mă pot abţine şi să nu-i rup vreo coastă, deşi eram în stare să o las fără respiraţie de fericire). Deja parfumul ei îmi invada nările ca-ntr-o realitate dureroasă. Am căutat prin telefon poze cu ea. Îmi plăceau în special cele cu noi la patinoar. Avea o graţie desăvârşită şi se vedea că-i place să patineze.
Telefonul sună şi un fior cumplit mă cuprinse când am văzut pe clapetă numărul mamei. Ce mai voia!?!
Ky: Da, mamă...
Eva: Kay! Întoarce-te imediat!
Ky: Mamă, sunt la jumătatea drumului spre cel mai apropiat aeroport! Mă duc până în Tokyo. Kayo mă aşteaptă...
Eva: Kay! Vivienne e aici! Te rog să vii imediat!
M-am enervat şi i-am închis brusc. De ţinut pasul cu mine nu putea! Eram aproape în oraş şi nici vampir să fii şi să prinzi un minibolid care goneşte cu 160km/h!
Am ajuns la aeroport cu nervii întinşi la maxim, deşi asta n-ar fi trebuit să fie aşa de evident.... M-am dus la birourile de informaţii şi am întrebat de primul zbor către Tokyo. Domnişoara de acolo făcu nişte ochi cât cepele (nici nu credeam că e omeneşte poşibil să deschizi ochii aşa de mult!) şi răspunse cu o frică vizibilă că a plecat cu o oră în urmă şi că următorul e abia peste o săptămână... Cât de des călătoreau oamenii pe-aici? Bălmăjii ceva despre condiţiile meteo nefavorabile... ceva despre nişte furtuni... părea că-şi cere scuze pentru ceva... Îmi răpi un zâmbet scurt. Nu înţeleg motivul, dar genunchii i se îmnuiară şi căzu lată. Celelalte colege alergau disperate să o trezească. M-am întors pe călcâie şi am pornit-o spre ieşire...
Îmaintea mea se ivi muma pădurii. Cu plete lungi, blonde, cu un bust ce ieşea din decoletul prea evident (cerea multă atenţie, sărăcuţa...) unghii roşii, sângerii, lungi (clar false...) cu un zâmbet malefic, cu haine de un roz prea lucitor şi prea plin de ştarsuri...
Cu alte cuvinte... Vivienne.... Oh.... Doamne! Asta îmi lipsea!
   -Kaaaaaaaaaaaaaay!
Avea o voce aşa... STRIDENTĂ! Aaah! Cine mi-o adusese pe cap? Ah, da! Iubita mea mamă... care mi-o băga pe gât de câţiva ani.,,,
    -Bună şi ţie... spusei eu trecând pe lângă ea. Cine m-o fi pus să vorbesc?!
    -Eva mi-a spus ce nerăbdător erai să mă vezi, dar nu credeam că o să dau de tine aşa de curând! Nici nu credeam că o să mă iei de la aeroport!
     Ăsta era sigur unul din planurile geniale ale Evei de am mă face să fac inversul a ceea ce voia să fac... Şi când făceam ca ea, tot ieşea în favoarea ei! Femeia asta era imposibilă! Nu mă prindeam niciodată când face mişto sau când vorbeşte serios! Numai că de data asta întrecse măsura.
     M-am uitat o clipă înapoi şi am văzut că la birou a apărut un bărbat. M-am întors şi am făcut o rezervare de patru persoane la clasa 1 şi am plătit pe loc cele trei bilete. (eu eram pregătit de astă seară şi aveam şi biletul acela valabil un an..)
   M-am conformat şi am dus-o pe baba cloanţa acasă. Eu, cu tot cu bagaj, m-am refugiat la mine în cameră. Suki bătu temătoare la uşă aproape de miezul următoarei zile. Intă la fel de fricoasă. Nu înţeleg de ce, dar mereu îmi apărea imaginea unui iepure când mă gândeam la ea.
     -Kay-kun... ce s-a întâmplat? De ce nu te-ai mai dus după Kayo?
     -Păi... a apărut miss Big-boobs care a dat planurile peste cap...
     -Vrei să spui... Vivienne...?
     -Da... poate...
     -Ce s-a întâmplat între voi? întrebă iepuraşul...
     -E o poveste... lungă....
     -Ştii... am o eternitat înainte... cred că pot să pierd o după-amiază....
     -Te cred, spusei eu râzând... fata asta chiar ştia cum să te scoată din stare. Totul a început la puţin timp după ce am devenit vampir... Eva mă dădăcea mereu şi aproape că mă săturasem de viaţa asta. Ani buni am dus-o numai sub tutela ei. Orice mişcare mi-era controlată. Pe atunci aveam şi alţi fraţi. Bobo şi Gary. Şi pe ei îi trata la fel.
     Bobo era cel mai mic ca vârstă dintre noi. Eu aveam 17, dar el era numai de 14. Şi totuşi era mai bărbat ca mine! Ceva mai scund, dar cu o faţă oarecum serioasă. Avea o pasiune pentru cercei şi purta unul legat de buză şi de ureche cu un lănţişor. Era un fel de... maşină de femei... dacă înţelegi asta (râse vizibil amuzată ). I se spunea Bobo că era cel mai tânăr dintre noi, dar şi de la bomboană. Eva tot făcea crize că avea obiceiul să umble pe la umane, aşa că Eva a umblat şi i-a găsit "femeia perfectă" pentru el, intrând astfel într-un nou clan. Apoi... Gary... a început şi el acum un an. Eva a făcut tot posibilul să-l scape de gândul ăsta, mai ales că se îndrăgostise de o muritoare şi era hotărât să o facă şi pe ea vampir, găsindu-i astfel şi lui o vampiriţă numai bună de iubit.
      -Ce legătură are asta totuşi cu tine? sau cu Vivienne?
      -Una mare! Vivienne s-a alăturat şi ea la un moment dat clanului nostru, nu după mult ce Bobo l-a părăsit. mi-a tot făcut avansuri şi Eva o încuraja. Găsea că e potrivită pentru mine şi bună pentru ea ca noră. Aşa că mi-a tot băgat-o pe gât.
      -Şi?
      -N-am terminat încă... M-am mutat cu bursă de studii superioare în Tokyo... şi m-am îndrăgostit de Kayo. În prima seară, Eva a intrat în capul meu, ca de obicei, să verifice ce fac şi cum mă descurc... şi a dat de gândul ăla nebun de îndrăgostire. Cum am făcut mica prostie şi l-am transformat, am închiriat un avion privat şi l-am adus acasă. Eva mi-a făcut capul calendar, băgându-mi-o iar pe Vivienne pe gât. Normal că mie numai la Vivienne nu-mi stătea capul. Raidon era cum era, Kayo mă înnebunise... apoi mai apărea şi problema dacă o să mă accepte aşa cum sunt sau trebuie să fac ceva în privinţa asta şi s-o fac să uite...
      -Complicat. Ce e aşa de rău la ea totuşi? Găsesc că e doar ceva mai energică...
      -Suki... chiar dacă sunt vampir, am nevoie şi de momente de linişte şi odihnă. La ea asta înseamnă un singur lucru.... şi e complet interzis minorilor. Când am auzit asta, mi-am schimbat complet părerea despre ea. Oi fi eu nebun, dar sunt nebun cu cap. La noi, asta înseamnă că eşti deja pereche, "made souls"! Eu nu o vreau! N-o doresc! Ea continuă cu chestia aia că " niciun bărbat nu mi-a rezistat şi n-o să fi tu primul care-o face"! ceea ce pe mine mă scoate din fire! E isterică şi băgăreaţă, e nesuferită şi în afară de Eva nu sufere pe nimeni. I-am spus mamei s-o ia ea de soţie dacă vrea, eu n-am nevoie de una ca ea.
       -Asta face lucrurile mai clare....
       -În plus, uite-o cum se comportă....
       -Ce vrei să spui?
       Imediat după întrebarea lui Suki, cu tot cu prezicerea ei de viitor, pe-asta n-a văzut-o.
       Vivienne întră în camera mea cu un zâmbet prea alb şi prea fals adresând doar un " Bună, ... mea!" plin de pasiune prefăcută. Suki se înroşi, eu îmi ieşii din fire! Fata asta avea un vocabular de cocină. Scârbea şi dădea o senzaţie de nesimţire! Purta un kimono roşu cu auriu mult prea scurt, cu bustul dându-i pe dinafară vizibil, cu părul prins în coc, cu nişte buze roşii-stacojii. Puse piciorul în pat lasând să se vadă tot. Puse mâna pe umărul lui Suki uitându-se la mine şi o împinse cu forţă. Fiind nepregătită, Suki fu azvârlită în peretele vecin. Făcu o faţă nervoasă rău, aşa că îmi imaginam ce urma. Rânji murdar. Se aruncă spre mine şi ajunse pe fereastră cu zgomot până jos. Tenshu sări lângă Suki.
       Blonda veni pe geam şi-mi sări în spate în timp ce mă îndreptam să văd dacă a păţit Suki ceva. Nervoasă, Suki îi aplică un pumn fix în nas Viviennei, dând-o astfel jos de pe mine. Bătu plama cu mine, râzând fericită că se răzbunase. Vivienne rămase pe patul meu. Eva veni şi ea într-o clipă.
      -Ce v-a apucat? întrebă ea fierbând de nervi.
      Toţi ceilalţi urcară şi rămaseră la mijloc. Eva citi în mintea mea întâmplarea şi trimise şi celorlalţi. Majoritatea se duseră în spatele lui Suki. Acum eu şi Kamelon eram la mijloc. Eva era în faţa Viviennei.
       -Kay, Kamelon... spuse ea cu voce rugătoare.
      M-am postat în faţa lui Suki.
       -Ştii prea bine de ce parte sunt! Carnivori sau nu, măcar pot să hotărăsc ce vreau să fac.
       -Kamelon, spune-i şi tu...
       -Eva, cred că e cazul ca tu să hotărăşti de ce parte vrei să fii. Lasă-l să hotărască şi singur.
       -Eva, băiatul e mare. Ştie ce are de făcut! spuse blând Saruki.
       -Poate pe Bobo şi pe Gary i-ai corupt să facă ce ai spus tu, dar n-o să reuşeşti şi cu mine!
       -Ce vezi la muritoarea aia?! se enervă Vivienne
      -Văd că este o persoană bună, un suflet curat care nu minte despre cine este, care iubeşte, care nu cere nimic la schimb! Este ea!
       -Şi noi am fost muritori, spuseră Raidon şi Suki deodată.
       -De-asta trebuie să mă întorc! Dacă nu mă vrei, mă voi întoarce şi voi forma o nouă familie cu Kayo de vampiri puri!
        Saruki şi Yureshi îmi aruncară o privire ciudată.
        -Puri?! Ai idee cât e de greu?
       -Da, Kamelon! Ştiu cât e de greu! Dar Kayo vrea asta! Vrea copii! N-am să-i iau asta! Chiar dacă ar fi să-i iau mortalitatea! Sau voi găsi o modalitate să devin uman!
       Au amuţit cu toţii! Să devin uman era imposibil, dat ceea ce simţeam atunci mă făcea iar uman! Voiam s-o văd pe Kayo lângă mine, fericită. Puteam face asta!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#95
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
Kayo (off topic: mai scriu eu... iar... poate nu v-ati plictisit inca de perspectiva mea, fetelor, ca vad ca voi nu mai scrieti nimic ))

on topic:

Kayo

Trecuseră deja două luni şi Kay nu mai dăduse niciun semn. Mă îngrijoram zilnic, în ciuda spuselor fratelui meu, să nu i se fi intamplat ceva. Aveam totuşi speranţa că se va întoarce, sau va da măcar un semn. În tot timpul ăsta mi-am petrecut timpul tot mai jalnic.
Pe Fureya n-o mai vedeam în afara orelor de curs, şi atunci numai fugitiv... Căzusem uşor în depresie, deoarece începuse să mă stăpânească dorul. Ca să-mi mai alung gândurile, m-a trăsnit ideea de a-i face lui Ichigo o vizită. Era cam ocupat în ziua respectivă, deoarece nu mai era mult şi venea ziua Rukiei (14 ianuarie). Mare greşeală am făcut! Ichigo era aşa de preocupat de ea, încât parcă uitase că venisem să-l vizitez... pe el până la urmă... M-am simţit în plus, aşa că am ales să plec.
În următoarele week-end-uri m-am decis că doar cărţile îmi mai pot atenua dorul de el. Inutil şi asta! Citeam şi simţeam mai mult cum mă cuprinde nostalgia! trebuia să-l văd! O clipă am crezut că-mi calc promisiunea şi îl sun. Dar m-am gândit că poate nici el nu mai vrea să vorbească cu mine, aşa că m-am decis că ar fi timpul să-mi văd de viaţă.
Aşa că iată-mă! Stau prin parcul în care îmi pierdeam vremea de mână cu un vampir frumos, aşteptând să răsară minunea vieţii mele. Degeaba însă.... aşteptam degeaba. Nimeni nu se arăta interesat. Toţi treceau pe lângă mine şi se uitau în alte pârţi sau uşor geloşi, ca şi cum el era lângă mine şi numai eu nu-l observam.
Chiar când sesizai acestea, două fete din liceul meu au trecut pe lângă mine şi le-am auzit şuşotind răutăcioase:
    -Kayo nu era cu Kay?
    +Ba da! şi Fureya era cu Raidon şi Suki cu Tenshu! Nu ştiu cum de au reuşit să pună mâna pe ei! Da' tu i-ai mai văzut prin liceu?
     -Nu... am auzit că s-ar fi mutat...
     +Eu ştiam că au plecat din cauza lor!
     Restul discuţiei nu m-am mai obosit s-o ascult. Mi-era îndeajuns încât să ştiu că eram urâtă pentru faptul că iubeam unul din cei mai frumoşi băieţi (vampiri... dara sta rămâne între noi) din lume. Eram totodată numită vinovată de plecarea lor! De nervi, m-am ridicat de pe bancă şi am luat-o la fugă, cu capul în pământ, nedorind să ştiu de nimeni şi de nimic!
      Chiar în acel moment m-am lovit de ceva dur, care mirosea a racoare.... voiam să nu fie un stâlp, căci atunci ieşea urât... vocea, însă....

      -Mai şi uită-te pe unde mergi! Sper că nu te-ai rănit în felul ăsta şi cât am lipsit eu!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#96
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
Dupa spectacolul cu Vivienne, de care n-as fi crezut niciodata in viata ca as fi stare sa-l provoc (de obicei, nu sunt o persoana violenta, dar se pare ca jumatatea vampirica din mine si-a spus cuvantul), Kay si-a luat talpasita, sa ia o gura de aer. E adevarat ca vestea ne-a cam dat peste cap, aceea ca ar face orice sa devina uman din nou sau sa o transforme pe Kayo (desi asta ar fi fost cel mai bun lucru din lume, dupa parerea mea, insa am tacut), dar am considerat ca erau doar vorbe aruncate la nervi. Cel mai tare ma bucuram acum ca cel putin cu el ma intelegeam mai bine. Cu Raidon, pe de alta parte... El se vindecase complet pana acum. Era sanatos tun. Dar si el ii ducea dorul iubitei lui si una din prietenele mele cele mai bune, Fureya. Dar parea ca el nu avea curajul sa o mai vada din nou. Nu puteam citi ganduri, ca sa stiu ce se ascundea in mintea lui intortocheata, dar puteam sa pun pariu ca doar numele ei se afla in fiecare gand ascuns. Pe zi ce trecea, era tot mai trist si imi era teama ca va cadea in depresie. Ma intrebam daca as fi incercat aceeasi tactica si cu el, spunandu-i sa o viziteze, poate ca m-ar fi ascultat si totul ar fi fost mai bine. Dar parca imi era si teama. Cu cat trecea timpul, incercam sa-mi perfectionez tot mai mult puterea. Deocamdata, tot antrenamentul meu incepea sa dea roade. Puteam vedea in viitor peste o ora fara sa ating persoana, fata de numai cateva secunde si doar daca atingeam persoana respectiva. Au trecut vreo sase saptamani, si atmosfera devenea cam plictisitoare. Discutii, plimbari prin padure, o data pe saptamana vanatoare, incercari esuate ale lui Hirose, Amaya si Yureshi de a ma include in clubul lor de "bautori de sange omenesc" si momentele intime cu iubirea vietii mele eterne, Tenshu, cam asta a fost tot. Asta pana cand Raidon a inceput sa se invarta in casa de sus in jos ca un leu in cusca. Si atunci am vazut. Urma sa faca ceva ce ar fi trebuit de mult. Si chiar si in acea seara, in numai cinci minute. Am trecut pe langa el si i-am zambit. Apoi el m-a prins de brat. Si asta prezisesem.
- Sa nu indraznesti sa spui un singur cuvant.
- Hm, stai linistit, Raidon. Nu am de gand sa spun nimanui. Si oricum, sunt sigura ca nimeni nu ar avea nimic impotriva. Daca au fost de acord cu idea de plecare a lui Kay, sunt sigura ca si cu a ta ar fi de acord.
Si i-am zambit din nou. El mi-a dat drumul bratului, calmandu-se subit. A respirat usurat si si-a continuat drumul spre usa. Cand sa o deschida, a simtit ca inca eram in spatele lui si m-a privit, oarecum afectat. Dar urmatorul cuvant nici macar eu nu le-am putut prevedea.
- Multumesc.
Am zambit din toata inima. Stiam ca doar acel "multumesc" era de ajuns. Simteam ca reprezinta atat faptul ca-mi tineam gura, dar si faptul ca am fost (de fapt, sunt) cea mai buna prietena cu iubita lui. Si stia ca putea avea incredere in mine. L-am privit cum pleca din curte, cu masina lui Volvo C30 negru. Aveam o vaga presimtire... si nu parea sa fie buna. Am incercat sa vad in viitorul lui, dar oricat de tare ma concentram, nu puteam sa-l vad decat pe el la volan, conducand spre Tokyo. Nu puteam sa trec de pragul de o ora si doisprezece minute. La naiba!
- Suki? S-a intamplat ceva?
M-am intors brusc, doar ca sa-l vad pe Tenshu cu o fata ingrijorata, cuprinzandu-ma in brate si sarutandu-ma tandru. I-am zambit, aproape fara ingrijorare.
- Nu, totul e ok. De ce intrebi?
- Mi se parea ca ai inceput sa ma inseli. Priveai cu prea mult interes usa aia. Credeam ca ma parasesti pentru altcineva.
Am ras.
- Ah, m-ai prins! Tenshu, iti prezint "usa", amantul meu. "Usa", ti-l prezint pe Tenshu, iubitul pe care il insel.
A ras si el.
- Dar sa stii ca "usa" e de genul feminin. Nu stiam ca esti...
Am izbucnit amandoi in ras in acelasi timp. I-am cuprins fata intre palmele mele mici si l-am sarutat cu patima. El si-a strans bratele in jurul taliei mele, facand sarutul mai apasat si mai durabil, dar plin de dorinta. O dorinta... pe care n-am recunoscut-o. In clipa urmatoare, m-a ridicat de pe podea, tinandu-ma precum o mireasa trecand pragul casei si am ajuns in mai putin de doua secunde in dormitorul nostru. Imi era... oarecum teama sa prezic de avea sa urmeze, asa ca m-am lasat in voia sortii. M-a asezat pe pat cu cea mai mare grija posibila, ca si cum as fi fost o nestemata fragila. Ochii mei inmarmuriti de atata grija si iubire ce se revarsa din el l-au urmarit cum isi scotea bluza, iar mainile mele au atins pentru prima oara pielea incredibil de fina si muschii acum incordati de pe abdomenul lui, in timp ce buzele lui acum mai seducatoare ca oricand imi gadilau fiecare celula de pe chip, gat si in final abdomen, ridicandu-mi bluza incet, incet. Curand, mai curand decat am crezut amandoi, ne aflam unul langa celalalt, lipsiti de vesminte, sub cearsaful ce avea sa fie martorul iubirii noastre ce ne unea pe vecie.
A doua zi, am aflat ca si Kay plecase, fara sa mentioneze unde si cand se va intoarce. Sentimentul rau din ziua trecuta a revenit. Dar faptul ca acum devenisem o femeie in toata firea, m-a ajutat sa trec peste el, sperand undeva in adancul sufletului ca nu insemna nimic. Tenshu devenise un hot. Atat hotul inimii mele care nu mai batea, decat pentru el, cat si al virginitatii mele vampirice.

~Life story~ - Dupa spectacolul cu Vivienne, de care n-as fi - **...:::Life Story:::...** RPG
~Life story~ – poza de >>Anita<<, in **...:::Life Story:::...** RPG · 53.2KB


_______________________________________
Click.
 
   
#97
kayo_yuko
**Inger In Devenire**
Din: Karakura
Postari: 360
M-am uitat în sus buimacă. Chipul lui împietrit într-o frumuseţe eternă mă privea de parcă nu gravitaţia l-ar fi ţinut pe Pământ.
    -Hei!
    Am simţit că-mi ard ochii. Kay! Kay al meu! Iubitul meu Kay! Citeam în el dorinţa de a mă lua în braţe, de a mă iubi aşa cum nu putuse două luni de zile pline în care nopţile deveniseră zi pentru mine. Două luni în care mă uitam la telefon şi aşteptam să sune să-i aud vocea spunându-mi măcar "Bună". Două luni în care în mintea mea era numai el.
-Unde ai fost?!
Am sărit de gâtul lui şi am rămas aşa preţ de câteva minute în care unicul meu scop în viaţă a fost să recuperez fiecare îmbrăţişare în parte. Îşi încolăci mâinile în jurul meu, suflând cald între umăr şi păr. Când i-am dat drumul, am simţit cum vântul îmi îngheţa chipul. M-am repezit la buzele lui reci, dulci, fremătând de dorinţă. Îmi venea să muşc din el, dar ştiam că singurul lucru cu care m-aş fi ales ar fi fost o durere groaznică de dinţi.
-Şi, ca să-ţi răspund la întrebare, am făcut curăţenie pe-acasă şi, dintr-o idee nebunească, am încercat să redevin om...
Am căscat ochii ca şi cum mi s-ar fi pus un nod în gât.
-Din nefericire, asta nu e chiar posibil... Pot să devin, însă, moroi, şi să te fac şi pe tine la fel.
Am tăcut, nedumerită.
-Deci? Ce părere ai?
-Ce părere am despre ce?
Se uită la mine de parcă eram nebună.
-Ţi-am propus să devii vampir viu, moroi, să putem avea o familie... chestii de genul ăsta...
-Păi... pot să spun da!
-Super!
    Rânji în felul lui specific, în colţul buzelor, încerând să ascundă ceea ce ar fi făcut gelos chiar şi Soarele. I-am lipit o ventuză mustrătoare pe care o primi cu o plăcere nespusă. Am coborât din braţele sale puternice, rămânând agăţată ca o iederă de mâna sa stângă.
Ne-am plimbat o vreme prin parc, ca în vremurile noastre bune de îndrăgostiţi fără probleme. Se apleca din când în când să mă sărute, făcându-mă să zvâcnesc de dorinţa de-al avea cu totul. După cum se retrăgea din sărut atunci când pasiunea depăşea limitele admise de legea publică, simţeam că dorea şi el acelaşi lucru.
    Ca să-mi iau gândul de la multele modalităţi de-al atrage într-o cameră de hotel, mi-am propus să schimb subiectul.
-Deci? Unde? Când? Cum?
-Păăi, primul pas de o căsătorie „creştină”, oricând eşti gata, într-o biserică, cu noi jurând că nu vom omorî niciun om!
Am dat din cap aprobator.
-Sună rezonabil... Unde o să fie nunta?
-Stai, că mai e!
Am râs, dar m-a luat un val de îngrijorare când mâna lui s-a strâns ca un cleşte pe talia mea UMANĂ.
-Trebuie să te transform... când... îţi... pierzi... (se strâmbă tot) virginitatea... Spune-mi, te rog, că eşti virgină! zise, ţinându-şi respiraţia, cu ochii închişi.
I-am zâmbit. M-am pus în faţa lui şi am sărit să-l sărut.
-Dacă mă mai ţii aşa de mult pe lângă tine, am impresia că nu voi mai fi...
-Deci nu te deranjează că... ştii tu...
-Pentru tine, orice!
Zâmbi din nou şi mă trase spre piept. Încă un sărut, apoi scoase telefonul.
-Părinte Vladimir... mai ştiţi de discuţia noastră?
Din telefon se auziră şuşoteli.
-Cred că avem de oficiat o căsătorie...

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
 
   
#98
>>Anita<<
...::~Admin~::...
Din: lumea アニメ
Postari: 570
Fiind cu Tenshu si Atsuki mai tot timpul, curand am si uitat de plecarile lui Kay si Raidon. E adevarat ca m-am mai gandit cateodata la Raidon, insa nu vedeam nimic neobisnuit. Doar marele Tokyo, multi oameni si... Fureya. Cata bucurie sa-i pot revedea chipul! Si cata bucurie se oglindea pe chipul ei... dar numai din cauza lui Raidon. Nu puteam observa nicio farama de incantare in ochii ei decat pentru el... Pentru prietena ei cea mai buna, desi vampir, la fel ca iubitul ei, nu simtea nimic. De parca nici n-as fi existat. M-am intristat cumplit. Am iesit imediat din viitorul lui, intorcandu-ma la prezentul meu fericit. Am uitat cu totul de acele imagini deprimante pentru mine in clipa in care Tenshu isi facea aparitia in jurul meu, iubirea lui vindecandu-mi ranile interioare.
N-am mai auzit nimic nici de Kay. Nu m-a rugat nimeni, dar tot am tras cu ochiul in viitorul lui. Am vazut o calatorie... si pe Kayo in extaz. Nu o mai vazusem in felul asta niciodata pana atunci. Dar tot nu puteam citi ganduri. Nu intelegeam ce se intampla. Am iesit si din viitorul lui, foarte intrigata. Dar n-am spus nimanui.
Timpul a trecut ca prin melasa. Am pierdut aproape doua saptamani fara sens de la plecarea baietilor. Mereu aceleasi lucruri ce au devenit aproape rutina. Asta pana in ziua ce a schimbat totul.
Se auzeau soapte din dormitorul meu si al lui Tenshu. Plecasem pana la toaleta in miez de noapte, iar cand m-am intors, Tenshu vorbea singur. Sau cel putin asa mi se parea. Am ascultat la usa toata conversatia lui la telefon.
- Nu-mi vine sa cred... E posibil?
Soapte de la celalalt capat al firului.
- Inteleg... Da, o sa discut cu ea, dar nu promit nimic. Desi... mi se pare totul o fantezie... Mda, asa e, a chicotit el scurt. Bine, iti voi da un telefon dupa ce ne hotaram. Sigur. Pa.
Am auzit telefonul pus pe noptiera de langa pat si pe el asezandu-se pe marginea patului, probabil.
- Poti intra acum, Suki.
Am tresarit. Am impins usor usa, intrand pe varfuri.
- Cum ai stiut ca sunt aici?
- Sunt un vampir in varsta, cu multa experienta si simturi foarte ascutite.
- Aha, corect. Atunci despre ce vrei sa vorbim?
- De ce crezi ca vreau sa vorbesc cu tine? a raspuns el cu o alta intrebare, ridicandu-se de pe pat si inhatandu-ma de talie, m-a asezat pe pat, pe spate.
Ploaia de saruturi a cazut neincetat pe buzele mele tot timpul doritoare. Insa mi-am calcat pe inima si l-am respins usor.
- Iti multumesc pentru sarutul de "buna dimineata", dar vreau sa stiu despre ce e vorba.
A oftat si s-a ridicat, la cateva clipe distanta, de corpul meu.
- Suki... A fost Kay la telefon. Si se pare ca... a descoperit o cale de a fi impreuna cu Kayo. Pe bune.
- Pai asta-i usor. O transforma.
- Mda. Dar nu numai atat. Vor copii, Suki.
- Copii?! Dar nu-i practic imposbil?
- Ba da. Insa... daca devin moroi, este posibil.
Am facut ochii mari. Moroi? Parca mi se povestise ceva de asta si de o anume academie, dar... sa devina moroi ca sa-si poata intemeia o familie?
- Si... Suki. Se casatoresc.
- Casa... toresc? Incredibil...
Nu mai puteam scoate niciun cuvant. Moroi... copii... casatorie... L-am auzit pe Tenshu oftand. M-am intors cu privirea.
- Mai... Mai e ceva ce vrei sa-mi spui?
- Mda. Ei ar vrea... M-a privit induiosator si si-a pus o mana pe obrazul meu. Vor sa ne gandim si noi la varianta asta.
- Eu... Eu... Nu stiu... Sa devenim moroi? Nu m-am gandit niciodata la asta. Si mai ales la casatorie...
- Nu trebuie sa ne grabim, iubire. Avem o eternitate in fata. Daca nu vrei...
- Nu. Nu-i vorba de asta. Vreau. L-am privit in ochi. Vreau asta, dar... mi-e teama. Sa devin moroi si... copii?
- Nu, nu, nu, Suki draga. Copiii... pot fi un proiect de viitor, daca doresti. Cum spuneam, avem o intreaga eternitate. Si in plus, cu toate pericolele astea... nici nu vreau sa ma gandesc... la viitorii nostri copii. Si nici pe tine nu as vrea sa pun in pericol, aparandu-i!
Am pastrat linistea cateva secunde bune. Nu ne gandiseram niciodata atat de profund. Sau cel putin nu atat de devreme. Dar am luat o hotarare.
- Intreaba-ma, Tenshu.
- Hm? Ce anume?
L-am privit cu subinteles. Si din fericire s-a prins.
- Dar... nu am niciun inel, nimic.
- Nu-i nicio problema. Am scos singurul inel pe care il aveam pe deget, unul de argint cu un onix superb, si i l-am aratat. Incearca cu asta.
L-a luat cam ezitant, dar apoi s-a asezat in genunchi, mi-a intins inelul si a spus acele sase cuvinte magice, mai perfecte decat orice "te iubesc":
- Vrei sa te casatoresti cu mine?
Am zambit. Si desi nu aveam intentia, o lacrima de bucurie pura s-a prelins pe obrazul meu.
- Da... am soptit vrajita.
A zambit si el, in timp ce-mi punea inelul la loc pe deget, anuntand, practic, logodna noastra. Ma casatoream, la numai optsprezece ani, eu, un vampir, fost om, pe cale sa devina moroi.

_______________________________________
Click.
 
   
Pagini:  1 2 3 4  
Mergi la