ANIME & US
Bun venit in lumea in care stii ca vrei sa fii! 		Lista Forumurilor Pe Tematici
ANIME & US | Reguli | Inregistrare | Login

POZE ANIME & US

Nu sunteti logat. 		Nou pe simpatie:
Profil andreutza43
Femeie
25 ani
Bacau
cauta Barbat
30 - 80 ani
ANIME & US / **...:::Neko Tomodachi:::...** RPG / ~poveste~ Moderat de ღ Yusti <3, Senpai?!^^
Autor
Mesaj Pagini:  1 2 3
Kohinata
**Membru Deplin**

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 72
Demonul (adica eu..) sa ridicat,scotand sabia si bagand-o in pamant.... dupa care un fulger mare cat cerul aparu de nicaieri...
pus acum 17 ani
   
Tamaki-chan
**Membru**

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 10
Eu ma feresc foarte usor,fiind o trapezista foarte buna.
-Deci,vrei cu sabia?Fie cum zici tu!
Eu ma transform in luptatoarea cu sabia,activandu-i puterea sabiei.

_______________________________________
pus acum 17 ani
   
Kohinata
**Membru Deplin**

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 72
Mi-am infipt sabia in pamant facand o crapatura uriasa intre cele doua fete ... ploaia incepu imediat dupa inca un fulger aruncat pe cerul care cu cateva minute in urma era senin
pus acum 17 ani
   
kayo_yuko
**Inger In Devenire**

Din: Karakura
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 360
În drum spre spital, la Sora, am luat-o prin parc şi am simţit mare deranj. Când am zărit-o iar pe Kohinata ca demon, îmi venea să-mi dau cu pumnii în cap. Nu era în deajuns nemernicul ăla? Trebuia să mai fie şi ea în starea asta? Mai nou, mai era o începătoare care n-avea nici pic de cunoştinţă despre regulile noastre de a nu ne arăta în public.

       -Voi chiar nu vă găseaţi loc mai bun de bătaie? Sunteţi într-un loc public, pentru numele lui Dumnezeu!

       S-au întors amândouă spre mine de parcă aş fi întrerupt ceva important. Văzându-mă şi în formă umană, probabil că se întrebau şi mai mult ce m-a apucat. Ca să le dau doar o mică lecţie de bună purtare, am chemat-o pe Evoline ca să-mi amplific puţin puterile şi le-am prins pe amândouă, spate în spate de un copac cu puţină lumină solidificată.
       Au început să crăune exact ca două pisici prinse în plasă.
       -Kohinata, speram că ne-am înţeles cu privire la autocontrol.... se pare că am avut prea multă încredere în tine şi acum uite ce văd. Cât despre tine.... Cine eşti?

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
pus acum 17 ani
   
kayo_yuko
**Inger In Devenire**

Din: Karakura
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 360
Fiincă nu primem niciun  răspuns, am hotărâ să le las acolo. Dacă se înnopta,  aveau şansa să scape. Le-am acoperit de raze care le-au făcut aproape invizibile.

Telefonul îmi sună. Era Light.
L: Hei, pe unde eşti? Toată lumea aşteaptă să ajungi şi tu.
K: Vin imediat. Sun în parcul din faţă. Anita a ajuns?
L: Da. Te aşteptăm.

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
pus acum 17 ani
   
Esbe
**Anime #1 Fan**

Din: 東京
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 158
În curând ajunse şi Kayo...era deja noapte, iar secerea lunii se vedea clară pe cerul ce se întindea în spatele ferestrei de la camera de spital.
S: -E seară deja, fetelor...nu se vor supăra ai voştrii? Şi pentru voi e valabil acelaşi lucru, băieţi...
K: -Nope, le-am zis că dorm la o prietenă în seara asta..
Anita: -În niciun caz, pot să stau cât vreau afară.
L: -Watashi mo (Şi eu)
Y: -Ai mei sunt plecaţi din oraş o lună şi sunt de capul meu.
A: -Hei, eu stau aici de când ai avut accidentul...ţi se pare că aş avea vreo problemă cu ai mei?
S: -Hei, tu chiar nu ai mai trecut pe-acasă?
A: -Ba da...dimineaţa ca să îmi schimb hainele. (zâmbi)
S: -Ah, eşti incurabil!! Mă rog, să lăsăm asta la o parte...ce facem? Are cineva o idee despre cine ar fi putut fi invididul?
Anita îşi spuse părerile, iar Yumi ne puse la curent cu noutăţile despre fratele lui vitreg.
K: -Păi, se pare că şi el are putere, dar nu înţeleg de unde...Toţi puii lui Evoline sunt ai noştrii, iar sora ei...mă rog, ideea e că trebuie să aflăm de unde a făcut rost de putere şi ce treabă are cu noi, defapt cu Anita...
Y: -Mă tem că ar putea să fie doar răzbunare, că l-am lăsat în orfelinat şi aşa mai departe....deşi părea să aibă un motiv mai bun de atât, altfel nu ar fi atacat-o pe Sora...
S: -Practic nu m-a atacat, doar mi-a vorbit, eu am fost proastă că m-am lăsat distrasă.
A: -Nu spune asta! Nu eşti proastă...
S: -Câteodată sunt...
A: -Ba nu...
În timp ce eu si Aisu ne contraziceam pe sănătatea mea mintală, un zgomot puternic se auzi nu de departe, iar clădirea se zgudui...
K: -Cutremur?
L: -Nu prea cred
Ne-am trezit cu Yuki intrând pe fereastră. M-am încruntat.
Yuki: -Of, nu credeam că o să fiţi aproape toţi aici...
S: -Care aproape toţi? Toţi suntem...
Yuki: -Lipseşte cel cu părul argintiu..
S: -Numele lui e Yuri!!!!!am strigat eu nervoasă.
Şi până la urmă avea dreptate... În ziua spectacolului fusese acolo ca să participe la individual masculin şi ca să mă aclame pe mine, dar de atunci nu l-am mai văzut. Normal, fusesem în spital, dar... mă aşteptam să fie şi el aici cu noi...
Yuki: -Nu mai contează, ne vedem altă dată.
După cuvintele astea se întoarse şi ieşi pe geam, dar prietenii mei s-au transformat cu toţii şi s-au dus după el.
S: -Staţi, vin şi eu!
Am vrut să mă ridic din pat, dar iar m-a apucat o durere groaznică...Probabil că trebuia să stau de o parte de data asta.
A: -Rămân cu tine...
Toţi ceilalţi au ieşti după Yuki, iar Aisu s-a reaşezat lângă mine pe marginea patului alb de spital.

_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
pus acum 17 ani
   
>>Anita<<
...::~Admin~::...

Din: lumea アニメ
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 570
Imediat după transformare, am sărit pe geam pe urmele lui Yuki. Eram mai furioasă ca oricând. Ce tupeu avea băiatul ăsta (mă rog, pisica asta)! Să vină în camera de spital a prietenei mele rănite, şi să mai şi pomenească de... Stai puţin! De ce a vorbit de Yuri? Oare se cunoşteau? Acum eram într-o ceaţă totală... Yuki avea şi el să ne dea câteva explicaţii, cel puţin mie, de îndată ce... îl găseam! De când ieşise pe geamul spart, a dispărut din raza noastră vizuală.
Anita: Minna, să ne despărţim! Dacă stăm toţi într-un loc, nu-l vom găsi niciodată! Fiecare să o ia în altă parte!!
Toţi m-au aprobat şi fiecare a luat-o pe altă stradă. Eu şi Neko (căci şi ea era cu mine), am luat-o la stânga, pe lângă un bloc.
Neko: Ai grijă! Îl simt pe aproape! Trebuie să-i chemăm şi pe ceilalţi!...
Anita: NU! E al meu...*fac o saritură în aer şi aterizez... hopa!... fix în faţa lui Yuki*
Yuki: Măi, măi... Nu credeam să mă găsiţi aşa repede. Dar unde e restul găştii?
Anita: Ei încă te mai caută. Şi nu ne vor găsi prea curând. Vreau să vorbesc doar cu tine! Şi ai face bine să-mi răspunzi la toate întrebările fără ascunzişuri!
Yuki: Da, bineînţeles, frumoasă mică...*rânjeşte*
Anita*înfuriată la culme*: NU-MI MAI SPUNE AŞA, TEMBELULE!!
Neko: Nu fii nervoasă, Anita-san! Exact asta vrea şi el. Te va lovi când nici nu te aştepţi!!
?: Da... Ne cunoşti foarte bine, nya!
Anita*speriată*: Yuki, cine mai e cu tine?...
Yuki: Draga mea, ţi-l prezint pe prietenul meu care m-a transformat, Yoru!*face o plecăciune, rânjind*
O pisicuţă neagră cât o palmă a ieşit ZBURÂND pe lângă Yuki. Nu era o pisică obişnuită, asta era clar.
Neko*cu o privire îngrozită*: Yo-Yor-Yoru...
Yoru: A, frumoasa mea domniţă! Ce plăcere să te văd în sfârşit! Ce mai face mama ta, Yvy? Mi-a zis că urma să apăreţi cu toatele şi ce bucuros eram... Cu cât mai multe frumoase, cu atât mai bine, nya!*râde diabolic*
Anita*lacrimă anime*: Grozav... Cum e stăpânul, aşa e şi pisica.... Doi perverşi...
Yuki: Yoru, cred că e de ajuns... Să trecem la treabă (m-am pus în garda). Ne întâlnim pe munte, la noapte.
Yoru: Ce amintiri, nya...
Într-o secundă, cei doi au sărit la mine şi Neko. Cu o singură gheară peste umăr, am căzut la pământ. Ce puternic era Yuki!
Anita*mai furioasă ca oricând*: Tu, nenoroci-
Dar n-am apucat să termin ce aveam de zis, pentru că am... leşinat! Cred că gheara lui era otrăvitoare. Habar n-aveam ce se întâmplase cu Neko, pentru că atunci când m-am trezit, ea nu era acolo. Se părea că Yuki mă adusese într-o încăpere goală, fără ferestre şi fără mobilă. Stăteam pe o pătură albă, moale, aşezată pe podeaua rece ca gheaţa. Yuki stătea în faţa mea, pe un scaun.
Yuki*stând cu mâinile puse una sub alta sub bărbie pe genunchi, foarte serios**: Aşadar, acum că te-ai trezit, putem vorbi în linişte. Ai dreptul doar la trei întrebări.
Anita: Un-unde m-ai adus?
Yuki*rânjeşte*: Nu-ţi face griji... Oricum nu ai nici o posibilitate să ieşi... Altă întrebare.
Anita*mârâie furioasă*: Atunci spune-mi ce treabă ai cu mine şi Yumi!
Yuki: Asta e simplu!*se ridică de pe scaun şi se plimbă în jurul meu*Razbunare! Nimic nu e mai dulce decât răzbunarea pe propriul frate, care te-a ignorat atâţia ani, fără un cuvânt, fără o felicitare de ziua ta, fără nimic!! E frustrant, nu crezi?
Anita: Dar, chiar şi aşa, cum poţi să faci asta? E fratele tău, pentru Dumnezeu!! Şi ce treabă ai cu mine, că la întrebarea asta nu mi-ai răspuns!*mă încrunt, în aşteptarea unui răspuns*
Yuki: Nu, nu, nu... Aste e deja a patra întrebare...*rânjeşte din nou* O să vezi tu...*se aruncă asupra mea şi mă împinge pe pământ*
La o distanţă de doar câţiva milimetri de chipul meu, Yuki se lasă tot mai jos şi în aşa fel încât eu să nu pot reacţiona, m-a... sărutat. Am roşit toată, pentru că... nu puteam să ma opun. Nu puteam sau... nu vroiam.
Anita*în timpul sărutului*: *Doamne, ce mi se întâmplă? De ce nu mă pot mişca? De  ce m-am îmbujorat în felul ăsta? Nici măcar atunci când mă sărută Yumi nu reacţionez aşa... Trebuie... să ma opun... Trebuie... Dar nu reuşesc...*
După un minut întreg, am simţit că mi se taie respiraţia. Am avut în sfârşit puterea să-l dau la o parte şi să trag o gură zdravănă de aer.
Yuki: Ce e, Anita? Nu-ţi place cum sărut? Sunt oricum mult mai bun decât Yumi ăla al tău...
Anita*gâfâind*: I- *respiraţie* DI- *respiraţie* O- *respiraţie* TU- *respiraţie* LE... Să nu mai faci asta niciodată în viaţa ta!!*respiraţie* O să te omor pentru as-
Yuki*întrerupându-mă*: De ce nu vrei să recunoşti că ţi-a plăcut? Dacă într-adevăr nu ţi-ar fi făcut plăcere, m-ai fii respins. Dar n-ai facut-o...*rânjeşte*
Am rămas fără grai. AVEA DREPTATE! Oare... începuse să-mi placă de el? De personajul negativ? DE FRATELE LUI YUMI, IUBITUL MEU?!



_______________________________________
Click.
pus acum 17 ani
   
kayo_yuko
**Inger In Devenire**

Din: Karakura
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 360
Kayo era pe stradă.
Nu ştiu ce căutam, cert e că am găsit ceva şi mai amuzant.
Tocmai treceam prin locul unde le prinsesem mai devreme pe cele două răzvrăite. Încă erau ţintuite de copac, spate în spate, aruncându-ţi jicniri una aleteia pe motivul că erau acolo. Razele Lunii făceau ca ele să fie prinse şi mai strâns, dar asta nuz pentru multă vreme. Cu o mişcare uşoară a mâinii le-am eliberat, pierzându-se în noapte. Am râs. Voiam  ceva şi nu ştiam ce.
Y: Hei, te simţi bine?
K: Nu prea, Yv... simt că ceva îmi scapă în toată povestea asta. Ceva ce tu nu ştii sau ignori. De unde are tipul ăsta puteri? Toţi puii tăi sunt la mine. Nu-mi amintesc să fi lăsat vreunul cuiva fără aprobare...
Y: Dar sora mea?
K: Voi nu sunteţi pisicile Lunii?
Y: Ba da, dar asta nu ne împiedică să avem pui ca nişte pisici normale...
K: Aş fi fost anunţată dacă sora ta ar fi făcut pui...
Y: N-ai fi avut motiv...
K: Dar e la Kohinata. Ne-ar fi spus şi nouă dacă avea pui pisica ei.
YvY tresare deodată, alarmată.
K: Ce s-a-ntâmplat, Yv?
Y: Ai zis că ceva ne scapă, cu adăugarea că e o ecuaţie cu trei necunoscute!
K: Ce vrei să spui?
Y: Acum mi-am amintit! Nu eram numai eu cu sora mea! Eram trei! Am mai avut şi un frate care teoretic a murit la naştere.
K: Şi frate-tu a născut! Asta-i bună!
Y: Nu! Nu! Nu asta am vrut să spun. Regina Lunii l-a dat unui îngrijitor să-l îngroape.
K: Ok! Deci e în stare de putrefacţie!
Y: Mă laşi să termin?
K: Fie...
Y: Am văzut câteva luni mai apoi un pisoi care se perinda pe holuri şi care semăna la blană cu mine şi cu sora mea. Fratele meu era încă în viaţă, iar prostul de îngrijitor, ca şi noi, de altfel, nu şi-a dat seama şi l-a îngropat de viu, dar el a reuşit să iasă. N-ai observat că în ultima vreme apar tot mai multe fete şi băieţi cu puteri de pisică, iar noi nu ştim de unde sunt?
K: Scoate-mă din ceaţă!
Y: Fratele meu a umblat prin lume şi s-a înmulţit, dând astfel naştere la mai mulre pisici cu puteri.

Explicaţia lui YvY se potrivea perfect! N-aveam nicio îndoială! Yuki îl avea pe fratele lui YvY!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
pus acum 17 ani
   
>>Anita<<
...::~Admin~::...

Din: lumea アニメ
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 570
Am mai stat câteva minute în linişte, apoi Yuki s-a aplecat din nou înspre mine, pregătit de un nou sărut. Însă eu eram pregătită să-l resping. Şi ce mai respingere! Un picior în locul unde soarele nu răsare şi s-a răzgândit pe loc. În timp ce se tăvălea pe podea, înjurându-mă de tot neamul, m-am ridicat de pe pătura albă şi l-am privit cu superioritate.
Anita: Vezi că pot să te resping? Tembelule...*îmi mijesc ochii*
În clipa aceea, Yuki s-a ridicat de pe pământ furios la culme şi mă apucă de talie, strângând puternic.
Anita*lovindu-l cu pumnii în piept*: Itai, Yuki no baka! Hanashite!! (Dă-mi drumul!!)
Yuki*rânjind*: Uite ce e, Anita! (Mi-a spus numele aproape în scârbă.) Nu am chef de glumele tale şi nici timp nu am, aşa că vino cu mine şi nu mai comenta!
Apoi mi-a dat drumul brusc şi a pornit înspre o uşă pe care nu o mai vazusem până atunci.
Yuki*zâmbind sarcastic*: Mergem? (Şi îmi face o reverenţă în semn de "respect".)
Am făcut doar un "Hmpf!" ca un copil răsfăţat şi am ieşit pe uşă, cu gândul de a evada. Dar... trebuia să mă gândesc că nu avea să fie uşor... Am dat de o altă uşă (de fier, de aproximativ doi metri înălţime), încuiată. Am oftat. Din spatele meu, Yuki chicotea răutăcios.
Yuki: Ce credeai? Că îţi fac o invitaţie de "rămas bun"? Ha ha ha!
Am făcut din nou "Hmpf!", întorcând spatele la el. Apoi Yuki m-a apucat de braţ să nu scap şi a scos o cheie ruginită din buzunar. A descuiat uşa, apoi am ieşit în aerul rece, de gheaţă, de pe... un munte?! Adică stai! L-am auzit spunându-i ceva despre un munte lui... Cum îl chema? A, da. Yoru. Asta m-a făcut să-mi amintesc de Neko şi am vrut să-l întreb, dar apoi m-a strâns şi mai tare de braţ şi am pornit în josul muntelui. Era frig de crăpau pietrele, dar pe el nu părea să-l deranjeze. Dar pe mine da! În oraş nu era aşa de frig, aşa că m-am îmbrăcat puţin mai subţire decât de obicei. Mare greşeală. Dar de unde naiba era să ştiu eu că voi fi răpită de un băiat pisică?! Nu mai contează. L-am urmat în linişte (de fapt mă trăgea după el), până am ajuns la o altă uşă de metal. Frate, ce de uşi pe un munte! Dar apoi mi-am amintit că Yoru a zis ceva de genul "Ce de amintiri...". Probabil locurile de pe muntele ăsta erau destul de vechi. Poate chiar ei le-au făcut cândva... Când m-am trezit din visare, am simţit din nou căldură. Intraserăm deja în încăpere şi atunci am zărit-o pe Neko. M-am smucit din mâna puternică a lui Yuki şi am fugit înspre ea, dar...
BUF!!
M-am lovit de un perete invizibil! M-am întors înfuriată spre Yuki, care acum râdea de mine.
Anita: Yuki, mai lasă odată râsul ăla de prost şi explică-mi ce se întâmplă aici! Ce e cu peretele ăsta?!
Yuki*încă râzând*: Doar nu credeai că o să te las să te transformi, nu?
Acum era rândul meu să râd.
Anita: Frate, da' tu chiar eşti prost! Pot să mă transform şi fără Neko! Uite aşa.
M-am concentrat să mă transform, dar nu puteam simţi nimic. Absolut nimic!! Nici urechile, nici măcar coada n-au apărut! Ceva se întâmpla aici, şi voiam să aflu. Yuki râdea din nou în hohote.
Yuki: Să mă anunţi când reuşeşti...
Anita*am mârâit*: Spune-mi ce mi-ai făcut, Yuki, sau...
Yuki: Sau ce, Anita? Nu poţi să-mi faci nimic atâta timp cât suntem aici! Am pus o barieră în jurul camerei ca să nu-ţi poţi folosi puterea. Simplu. Acum... Unde eşti, Yoru?
Pisoiul cel mic şi negru a apărut de după "cuşca" invizibilă a lui Neko. Se părea că nu puteam să văd prin ea. Dar atunci... cum puteam să o văd pe Neko?!
Anita: Yuki, unde este Neko? Ce ai făcut cu ea?
Yuki: Aaaa... Ţi-ai dat seama cam repede... Păi nu este aici. Am lăsat-o să se întoarcă la ceilalţi din gaşca ta, ca să îi anunţe. Nu i-am spus unde suntem, evident.*rânjeşte*
Anita: Adică tu chiar ţii morţiş să iei bătaie, nu?
Yuki: Din contră...*zâmbeşte malefic* Nu va fi nici o bătaie. Poate doar una... pe tine!
Am tresărit.
Anita: Cum adică?... Auzi, dacă ai chef de glume atunci mai bine-
Yuki: Nu e nici o glumă, Anita... O să vezi despre ce e vorba la timpul potrivit!
Yoru: Chiar aşa, nya!*râde şi el*
Am mârâit din nou şi le-am întors spatele amândurora, furioasă. Eram băgată într-o ceaţă totală şi se părea că nici unul din ei nu avea de gând să mă scoată din ea...

Poză sweet cu el şi Yoru: <3 <3 <3


_______________________________________
Click.
pus acum 16 ani
   
Esbe
**Anime #1 Fan**

Din: 東京
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 158
Trecuse deja jumate de oră de când venise Yuki şi restul plecaseră după el. Începusem să fiu îngrijorată. Am mai luat o gură din paharul cu apă de pe măsuţa de lângă patul de spital şi am rămas privind în gol spre peretele de vis-a-vis. M-a scos din transă Aisu.
A: Sora! Uite!
Am întors capul spre geam. Pe pervaz stătea o pisicuţă mică şi neagră. Aş fi putut jura că e Yoru dacă nu ştiam deja că e Neko.
S: Neko! S-a întâmplat ceva cu Anita?
N: Da, şi e o poveste lungă! Ne despărţisem ca să-l căutăm pe Yuki, iar eu l-am simţit şi am ajuns faţă în faţă cu el. Ne-a atacat, Anita a leşinat şi în felul ăsta mi-am pierdut şi eu cunoştinţa. Când m-am trezit mă aflam tot în gangul ăla, dar Anita nu era. Ştiu doar că au zis ceva de un munte. Nu pot să cred că am pierdut-o, trebuia să o protejez!!! Şi mai am aflat ceva. Pe Yuki l-a transformat Yoru, fratele într-un fel "pierdut" al mamei noastre, Yvy. E mai complicat. Eu cred că ar trebui să aflaţi unde sunt ceilalţi ca să nu mai caute degeaba şi să vă întoarceţi aici. Trebuie să o aducem neapărat pe Anita înapoi. Yoru nu are minte! Şi cred că nici Yuki ăla!
Aisu se ridică brusc.
A: Natsu, transformare!
I-au apărut brusc coada şi urechile roşii, părul i s-a făcut şi el roşu, iar ochii verzi! Era prima oară când îi vedeam transformarea defapt. Simţeam cum mă îndrăgostesc şi mai mult de el! Dar...
S: Stai! Ce faci?!
A: Mă duc să-i caut pe restul! Tu stai liniştită în pat, vin imediat!
Şi se îndreptă spre geam. Neko strigă "Stai, vin şi eu!" şi sări după el.
Am oftat şi mi-am zis cu voce tare: "Minunat, acum am rămas singură!", dar cineva bătu la uşă şi apoi intră fără să zic că poate intra. Era Yuri.

_______________________________________
Tsubasa wa yume soshite sora he!


"Lalalu...Lalala...Nananu...Nanana..."
"I haven't done anything... Yet!"


Arigatou, Ken! )))) fetele stiu :X
pus acum 16 ani
   
kayo_yuko
**Inger In Devenire**

Din: Karakura
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 360
Îmi venea să-mi zmulg părul din cap! Cum putusem să fiu aşa neglijentă şi să nu mă întreb până acum de ce apăreau atâţia necunoscuţi cu puteri? Conducătoare mă numeam eu?
Problema era însă alta, şi erau multe! Sora era în spital, iar în zborul lor, Aisu şi Neko mă anunţară că Anita fusese "răpită" de Yuki. Bun! Kohinata o luase razna iar, apăruse încă o tipă, nouă, pe care nu o cunoşteam... Mika era de negăsit, Neko era plecată prin ţări străine... Buuun! A mai rămas cineva? Da! Fetele care nu erau nici măcar cu noi la liceu şi pe care nu le găseai niciodată atunci când trebuia. Light... trebuia să dau şi de ăsta unul pe undeva prin zonă... şi unde naiba era Yumi? Toţi dispăruseră! Nu-mi rămânea mai nimic de făcut... Trebuia să dau cumva de unii din ei măcar! Sora speram că e în siguranţă la spital... Aki putea avea grijă de ea cât timp noi lipseam. M-am decis deci, că cel mai bun lucru pe care puteam să-l fac acum, era să cer nişte sfaturi.
     Dar noaptea era scurtă iar pe Anita o pândea pericolul,,, aşa că am renunţat la sfaturi şi m-am dus şi eu s-o caut... Speram să dau de ea cumva, poate chiar înaintea lui Aisu, dacă asta era omeneşte sau pisiceşte posibil.
    Copacul în care eram căţărată începu să danseze, aşa încât am decis că era timpul să cobor şi să iau atitudine. Am începit să străbat parcul. Poate găseam vreo urmă. Spre surprinderea mea, nu am dat de o urmă, ci de cineva. Cocoţat într-un copac, Light părea că miroase ceva.
    K: Peşte?
    L: Şi mai bine! Inamic!
   K: Asta-i bună! inamic la miez de noapte, când Anita e răpită iar Sora e în spital! Îmi place simţul tău al umorului... E destul de interesant!
  L: Kayo! Nu glumesc! Uite!
    Ca de nicăieri, un ghemotoc mic de blană neagră ieşi de după nişte frunze rânjund diabolesc, aşa încât mi-a trezit un simţ necontrolat! Mi-au apărut coada, urechile şi inebitabil un soi de gheruţe cu care am început să ţopăi cupă ghemotoc.
   ?: Ce te-a apucat,nya!
  era Yoru. Light începu să râdă de mine. Coada mea se bălăngănea nervoasă în razele lunii, urechile mi se zbenguiau, iar ochii îmi străluceau de parcă aş fi zărit deodată cel mai gustos şoricel zburător, deşi, în mod normal, aş fi fugit rupând pământul din calea lui.
   Yoru: Hey, puştiule! Opreşte-o pe nebuna asta-nya!
   Light rânea copios. Yoru încercă să se înalţe, dar am reuşit să sar după el. Părea atât de pufos! Voiam să-l ating!
    Yoru: Surioară! Opreşte-o!!!
    YvY: Vezi să nu! Tu te opreşti?
   Yoru: Ce fac şi nu ştiu?!
   L-ai ajutat pe Yuki s-o răpească pe Anita! Te înmulţeşti şi dai naştere unor pui care fac mai mult rău decât bine!
    Yoru: Nu e vina mea-nya! Yuki a luat-o pe Anita că aşa a vrut el! În plus, îi sunt dator! Datorită lui sunt încă în viaţă! Îngrijitorul parcă nici nu m-a auzit când mieunam, însă el da, şi m-a tras din mormânt imediat ce a avut ocazia-nya! Şi, în plus, eu ar trebui să fiu în fruntea pisicilor Lunii! Eu am fost primul născut! Aşa că Yuki ar trebui să aibă puterea Luminii -pe care o şi are-, nu Obsedata asta de lucruri pufoase-Nya!
    Am reuşit să-l prind. Era mai mic şi mai nedezvoltat decât YvY sau oricare altă pisică. Era micuţ de încăpea într-o plamă. Şi totuşi... era AŞA DE PUFOOOOS!
    Y: acum... poate îmi dai şi drumul-Nya!
    K(cu un zâmber malefic): Cred că te mai păstrez puţin timp... Acum... dacă te voi ruga frumos... mă conduci la prietena mea?! Nya!

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
pus acum 16 ani
   
>>Anita<<
...::~Admin~::...

Din: lumea アニメ
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 570
La scurt timp după ce Yoru a plecat pe neaşteptate, totul s-a cufundat în linişte. Yuki s-a aşezat pe pervazul unei ferestre din spate, privind în depărtarea muntelui. Probabil înspre oraş. Iar eu... ei bine, eu fierbeam de nervi că nimeni nu vroia să-mi dea nicio explicaţie. Ce se întâmpla aici? Despre ce vorbea Yuki atunci când a spus că va  fi o luptă "pe mine"? Şi mai ales, care-i treaba cu toată răpirea asta a mea? Aş fi vrut să am puterea de a citi gândurile; poate aşa aş fi putut afla mai multe din capul ăla sec al lui Yuki... Am oftat. Chiar dacă aş fi avut-o, n-aş fi putut să o folosesc din cauza barierei. Grozav. Se pare că el se ocupase chiar de tot. Am oftat zgomotos. Se pare că ăsta a fost semnalul de start...
Yuki*uitându-se înspre geam*: Ţi s-a mai întâmplat vreodată să fi îngropat de viu?...*uitându-se înspre mine* Anita?...
Anita*surprinsă*: C-ce? Îngropată? De ce să fiu-
Yuki: Aşa l-am găsit eu pe Yoru. Nimeni nu s-a deranjat să vadă "băi, frate, ăsta mai respiră sau nu?" Nu... Doar i-au făcut o groapă minusculă şi l-au aruncat acolo. Nicio înmormântare, nicio lacrimă...  nimic... Cam aşa m-am simţit şi eu când tâmpitul de frate-miu m-a lăsat în nenorocitul ăla de orfelinat. Dar să nu mai vorbim de asta, nu?*zâmbeşte*Văd că deja ţi-au dat lacrimile...
Şi avea dreptate... O lacrimă sărată se prelingea pe obrazul meu stâng, dar nu am şters-o. Am păstrat-o... pentru el.
Anita: Şi până la urmă, toată şarada asta e din cauza lui Yumi? De asta m-ai răpit? Ca să-i faci în ciudă iubitului meu? De asta-
Yuki: Nu! Nu de asta te-am răpit... Vreau...*se ridică de pe pervaz, înaintând spre mine, care rămăsesem pe loc* Vreau să...*îşi pune mâna pe obrazul meu fierbinte de emoţii* Aş vrea să...
Buzele lui erau la doar câţiva milimetri de ale mele, iar eu eram atât de înduioşată de povestea lui, încât... nu mă puteam mişca de niciun fel... DAR...
BUF!!
Yoru a aterizat în încăpere, drept în fund, întrerupând... Ăăăă... Nu ştiu ce întrerupea... Dar să nu ne mai amintim de asta!! Cum spuneam, Yoru a intrat în cameră, respirând greu şi încercând din răsputeri să spună ceva. Yuki şi-a dat ochii peste cap, oftând, apoi îndreptându-se spre amicul lui. Eu eram toată roşie ca focul, respirând cu mare dificultate. Mi-am pus mâna pe piept, simţindu-mi inima luând-o la trap... Nu m-am putut mişca o perioadă bună, până l-am auzit pe Yoru spunând printre gâfâituri:
Yoru: Am reuşit să scap în sfârşit din mâinile unei nebune, parcă o chema Kayo ceva (am tresărit), şi... am reuşit să le spun unde să vină... Ajung imediat!
Yuki: Foarte bine, Yoru...
Yuki s-a îndreptat apoi spre mine, care încă nu-mi stăpânisem fuga inimii şi încă eram cu mâna pe piept. Şi-a pus din nou mâna pe obrazul meu şi... doar m-a privit. Peste câteva secunde ce au părut ore, a spus următoarele cuvinte:
Yuki: Iată şi ultima mea luptă...
Apoi m-a sărutat... cu lacrimi în ochi.

_______________________________________
Click.
pus acum 16 ani
   
kayo_yuko
**Inger In Devenire**

Din: Karakura
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 360
I-am dat drumul lui Yoru si ma pregateam sa intru pe usa pe care el mi-o indicase. N-am apucat sa pun mana pe clanta, nici eu, nici Light, nici chiar Evoline sau Evol... O lumina puternica, alba, ne cuprinse pe toti patru. Era orbitoare, cu multa energie.

Ne-a purta neaşteptat de repede. Când am ajuns, eram în Palatul de Cristal. Nici Evoline nu s-ar fiaşteptat la asta. Cum am intrat, am zărit pereţii de gheaţă acoperiţi cu un văl negru. Flăcările ce îi îmbrăcau pâlpâiau triste. Cerul de apă îşi pierduse cristalinitatea; acum semăna mai mult cu o băltoacă mocirloasă. Lacul de lumină solidă părea mai de grabă lumina unei zile ploioase. Pământul din jurul castelului, de obicei plin de verdeaţă, acum arăta ca şi cum ar fi fost secetă de zeci de ani încontinuu. Toţi erau îmbrăcaţi în straie închise la culoare şi nimeni nu mergea drept. Toţi păreau răpuşi de vreo boală sau cine mai ştie ce. Atât eu, cât şi Light, care nu mai văzuse locul până acum şi se minuna oarecum de el, am ieşit în curtea palatului şi nu ne-a venit să credem...
Un mare steag negru se înălţa deasupra turnului cel mai înalt. Din fiecare alt turn pornea câte un altul asemănător. M-a trecut un fior... Yoru n-ar fi făcut poate chiar atâta rău cât să stăpânească Palatul... Era prea mult chiar şi pentru el... Era atât de mic şi de drăguţ... şi chiar nu credeam că e genul... Rău... nu denota asta prin nimic... Mi se părea prea cinstit... Ştia cine e şi atâţia ani nu făcuse nimic rău... Era complet inofensiv. Poate Yuki să fi avut o problemă cu Yumi... dar el nu avea nimic cu YvY... chiar Îi spusese "surioară" şi îi ceruse ajutorul... Yoru nu era rău! Deodată un alt ghimpe mi se înfipse în inimă parcă...

În mod normal, aterizam în sala tronului, întâmpinaţi de regină... Unde era Regina? M-am uitat fugitiv la YvY şi la nepotul ei, Evol... Şi aproape că mi s-au înmuiat picioarele!
Printre lacrimmi mi-au scăpat nişte cuvinte tremurătoare...
K: Nu! Nu! Nu! NU! Asta Nu! Nu Regina!
Picioarele mi-au luat-o la fugă spre apartamentele Regale, urmată îndeaproape de Light care mă prinse protectiv de mână... Am intrat în camera reginei şi am simţit un cuţit şi mai mare în gât. Parcă erau doi colţi veninoşi acum care mă sugrumau şi mă lăsau fără putere. Mai întâi Anita, apoi Regina. Anita nu însemna nimic în comparaţie cu Regina. Anita o puteam recupera întreagă, dar Regina...

Nu mai era...
Evoline se aruncă pe patul ei şi începu să-i lingă faţa afectiv, plângân. Evol i se alătură pe cealaltă parte. Am dat drumul hohotelor iar Light Îmi prinse umărul stâng cu mâna liberă, trăgându-mă mai aproape. Mi-am întors faţa spre el şi mi-am cuibărit chipul plângând în cămaşa lui. Poate că nu eram cel mai adecvat îmbrăcat, dar simţeam cum rochiţa simplă de satin alb pe gât mi se transformă în una de un cenuşiu ce dădea spre negru, părul mi se închise trist, strângându-se într-un coc, centura sclipitoare ce-mi înconjura leneşă talia îşi mai opri din strălucire, cizmele ce treceau de glezne albe, se prefăcură în unele de culoarea rochiei. Light se schimbă şi el. Cămaşa albă se prefăcu în una neagră, pantalonii rămaseră însă de aceeaşi culoare. YvY rămase albă, dar coada şi urechile i se întunecară vizibil, însă Evol, cenuşiu de la sine, nu se schimbă în nicin fel.
M-am uitat îndelung la faţa îngheţată a Reginei. Nu părea să fi suferit de ceva, nu părea să fi fost rănită. Părea fericită aşa cum era. Chipul ei cristalin şi perfect, corpul fără cusur zăcea fără viaţă pe patul cu baldachin. Părea o Albă-ca-Zăpada prematură. Rochia ce-i împodobea trupul o arăta mai maiestuoasă ca oricând. Coroana era încă pe capul ei. Părul argintiu o făcea să pară şi mai frumoasă decât era în realitate.
După ce m-am mai liniştit, am chemat unul din cardinalii ei să-mi explice ce s-a întâmplat. Povestea m-a şocat!
Mi-a spus că mă urmărea amănunţit să vadă ce mai fac imediat după ce Sora a avut acel accident. Nu i se păruse nimic alarmant, aşa că m-a lăsat uşor. Apoi, s-a nimerit să mă urmărească iar din momentul în care am făcut descoperirea cu Evoline. Când şi-a dat seama de ce greşeală a făcut atunci, a făcut infarct. Nu mi-a venit să cred! De la aşa o ... banalitate după părerea mea... şi mă simţeam oarecum vinovată că făcusem acea descoperiere... acum îmi venea să mă dau c capul de pereţi. Cardinalul ei mi-a spus că a pus semnătură pe testament cu ultimele puteri. Am cerut să văd testamentul... Şi iar mi-am dat cu pumnii în cap! Mi se cerea să devin Regina ţinutului.... Perfect! Eu nu eram în stare nici pe cei de pe Pământ să-i ţin la un loc, toţi luau decizii cum îi tăia capul, şi urma să devin regină. Cardinalii urmau să mă înveţe ce avea de făcut...ACEEA avea să fie o provocare! În majoritatea cărţilor pe care le citisem până acum, cardinalii erau numai oameni ahtiaţi după averi, care nu ajutau pe nimeni... iar în castelul ăsta NU cunoşteam bine pe nimeni! Să sperăm că rata de adevăr a cărţilor era un basm aici... Îhm... chiar îmi doream asta...

Următorul pas a fost să mă ocup de înmormântare... aici lucrurile funcţionau cu o bătaie din palme... se pare.... în două ore, regina era îmormântată iar a doua zi se presupunea că trebuie să mi se facă şi încoronarea... Hmp... destul de drăguţ....

_______________________________________


Make a scene and you are sooo dead!
pus acum 16 ani
   
>>Anita<<
...::~Admin~::...

Din: lumea アニメ
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 570
Yuki m-a luat de mână şi am ieşit din încăpere, în frigul cumplit de afară. Mi-am aruncat braţele în jurul meu, încercând zadarnic să mă încălzesc. După ce a încuiat uşa de metal cu o altă cheie ruginită, s-a întors înspre mine şi observând că tremuram ca varga, m-a întors cu spatele şi m-a luat în braţe, şoptindu-mi aceste cuvinte:
Yuki: Aş vrea să îţi pot da o haină de blană călduroasă, ca să nu mai simţi frigul ăsta...
A vorbit atât de... tandru! Am privit în jos, încercând să găsesc o cale de scăpare din toată nebunia  asta. Era clar că Yumi era extrem de furios pe Yuki din cauză că m-a răpit aşa, dar eu vroiam cu orice preţ să împiedic o luptă fără sens! Yuki nu era deloc aşa cum credeau toţi, dar se părea că numai eu ştiam asta. Dacă ar fi început o luptă între ei doi, eu aş fi intervenit imediat şi aş fi oprit-o! Chiar dacă riscam să fiu rănită grav... Dar lucrurile nu puteau continua în felul ăsta... Eu eram singura care putea face ceva!
Yoru: Yuki, mi-e frig rău nya!
Yuki: Rezistă. Ajungem imediat...
Mi-am întors privirea spre Yoru. Într-adevăr, tremura bietul de el din toate încheieturile... Yuki nu părea să facă ceva în privinţa asta, aşa că l-am înşfăcat pe Yoru, şi l-am ţinut strâns în braţe. În felul ăsta ne-am fi încălzit amândoi. Ca eschimoşii.... Am râs în sinea mea. El m-a privit cu nişte ochi curioşi, dar apoi a zambit şi s-a cuibărit mai bine la pieptul meu. M-am uitat la Yuki, cu un mic zâmbet pe buze.
Anita: Ikuzo, Yuki-kun!
M-a privit câteva clipe fără nicio expresie pe chip, apoi a zâmbit şi m-a sărutat pe frunte. Am roşit din nou, dar nu aveam timp de asta, pentru că el deja plecase în josul muntelui. Am zâmbit din nou, şi am început să-l urmez tăcută.

_______________________________________
Click.
pus acum 16 ani
   
Pagini:  1 2 3  

Mergi la